Te miri că nu scot gheara să-mi sfâșii bârfitorii ?
Unde-ai văzut tu leul vânând gândaci sau poame ?
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,
Cu-mbătătoarea-i carne s-aține sacra foame.
Și eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre
Și m-am bătut cu tigrii și șerpii pentru ea,
Am fugărit-o până-n capcane și dezastre,
Dar când s-o prind, în cale-mi ieșiși tu, scumpa mea ?
Tu m-ai vânat cu ochii, oțele zâmbitoare,
Și lesnicioasă pradă-ți cad astăzi la genunchi;
Hai, inima sfîsie-mi, mi-o faci nemuritoare,
Și dulcea ta cruzime pătrunză-mă-n rărunchi:
Căci stihurilor mele le dau alte destine,
Cu nobilul lor sânge de-a te hrăni pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu