duminică, 26 noiembrie 2017

George Ţărnea - Balada valsului concentric




Obositor să ştiu că eşti departe,
Obositor să ştii că nu mai vin
Când sabia virtuţii ne desparte
Şi-mbătrâneşte nunta fără vin,

Obositor să credem că iubirea
Ne hărţuieşte ca o boală-n plus – 
Mă ştiu de mult tot mai străin cu firea,
Te simt la capătul opus,

Rememorări de case fără ziduri – 
Când stelele sărutului se sting
Mi-e greu să fac lumină printre riduri,
Ţi-e greu să te arunci cu viaţa-n ring.

Abia dacă s-a scurs atâta vreme
Cât să încapă într-un ceas cu cuc,
Eşti liberă să fugi şi nu te teme
Că-ţi voi umbla prin somn ca un haiduc.

Obositor să aflu că ţi-e bine,
Obositor să afli că mi-e greu –
Concentric vals cu două carabine
Şi-un vis de pace amânat mereu.


București 1986


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu