luni, 18 septembrie 2017

Marin Sorescu - Am zărit lumina



Am zărit lumina pe pământ 
Şi m-am născut şi eu 
Să văd ce mai faceţi 
Sănătoşi? Voinici? 
Cum o mai duceţi cu fericirea? 
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi. 
Nu am timp de răspunsuri, 
Abia dacă am timp să pun întrebări 
Dar îmi place aici. 
E cald, e frumos, 
Şi atâta lumina încât 
Creşte iarbă. 
Iar faţă aceea, iată, 
Se uită la mine cu sufletul... 
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti. 
O cafea neagră voi servi, totuşi 
Din mâna ta. 
Îmi place că tu ştii s-o faci 
Amară.

duminică, 17 septembrie 2017

Veronica Micle - Raze de lună


"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

"Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază"
Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa linişte eternă, pacea lui nestrămutată
Pentru-o rază de la lună, pentru-o dulce nebunie,
Pentru-o clipă de iubire din viaţa de altădată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Şi în locul ei amarul şi pustiul ne rămâne;
Ah! şi ca să porţi povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăşti de azi pe mâne;

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.

15 iunie 1889

Această poezie a fost scrisă în dimineața  zilei de 15 iunie 1889, zi în care Eminescu se stingea în sanatoriul doctorului Șuțu. Veronica nu aflase vestea în momentul când, înfrigurată, în 20 de minute, într-o stare de agitație inexplicabilă, a scris aceste versuri. 


duminică, 10 septembrie 2017

George Nica-Iubește-mă, femeie, recită Adina velcea


Ah,cum mi se frânge vorba-n nerostitoarea-mi gură,
Tăcerea cum se-aşează pe umerii-mi rotunzi
Şi cum in ochii-mi limpezi câmpiile de zgură,
Omoară cai salbatici ce-mi par atât de blânzi…


Iubeşte-mă ,femeie, că vremea rea mă strigă
Şi toamnele mă plouă şi iernile mă ning,
Să simt in mine drumul cum nu mă mai castigă-
Statorniciri de ape iertându-mi bratul stâng…


Simt cum lumina plânge in ochii mei fierbinţi,
Mă bate gândul astăzi că pot muri-ntr-o vreme
Şi am să simt cum iarba va creşte printre dinţi,
Hrănită de visarea ce-ncearcă să te cheme…


M-or îngropa departe,la margini ,în câmpie,
Un nume şters de ploaie mă va păstra ca semn
Şi-n linistea ce-mbracă întinderea pustie,
Măceşii or să plângă pe crucea mea de lemn…


Iubeşte-mă femeie că vremea rea mă strigă…

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Ioan Grigoraș & Liliana Trif - Te-aștept printre fecioare, recită Adrian Moldovan și Adina Velcea


- Voi fereca cu lacăt potecile din crâng
Să nu mai știe nimeni că te aștept și plâng

Că noaptea e pustie când pasul tău ușor
Nu trece ca o boare pe-al florilor covor.

Să nu mai treacă vântul, dacă nu treci cu el
Și timpul fără tine se scurge infidel,

M-atinge cu aripa pe sufletul încins,
Ar vrea să mă doboare, dar nu cedez învins.

Te-aștept printre fecioare desculță să cobori
Să-mi fie toamna lungă, iubirea fără nori.

- O să începem toamna, ca-n fiecare an,
Pe-aleea-nveșmântată în frunze de castan.

Tristeţea primei zile, ce-adună-n ochii tăi
Oceane de nelinişti, brăzdate de văpăi,

Se va topi, iubite, sub pleope-ntr-un sărut
Din care-n nopţi senine promit să fac un scut.

Va curge vinul roşu în cupe de cristal
Şi-l vom gusta alături pe-al timpului portal.

În edenul dorinţei mai dă-ne-o noapte, Doamne,
Să ne-nfruptam din fructul oprit al unei toamne.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

vineri, 8 septembrie 2017

Radu Gyr - Fior de toamnă


Se sfâşia amurgul în pomii de mărgean.
Izbea în zare vântul de fier, ca un ciocan,
şi se zbăteau arţarii aprinşi, ca să se stîngă.

Atunci luându-mi puşca şi roibul fără chingă,
pornii spre Olt în goană.
De-aici, din stufărişuri,
mi se părea că
toamna mă cheamă cu tăişuri
de strigăte de lișiti şi gemete de plopi.
Din văgăuni, din mlaştini, din bălării, din gropi,
ieşea, adâncă, seara, vuind, ca o bulboană,
și mă duceam, cu seara, pe-acelaşi roib în goană
și cum fugeam spre toamnă, pe sub copaci, ca
Gruia,
se încercau frunzare să-mi ţie cărăruia,
iar la un puţ, îmi dete un fag cu piţigoi
de „rămas-bun" o frunză, şi-n dunga asprei foi
jeli, în drumu-mi,
vara şi cea din urmă frunză
și am simţit cum
toamna-ncepea să mă pătrunză
cu-otravă amăruie de laur şi de boji
și o crestai în suflet, tăios, ca pe-un răboj.

Cu botu-n spume, roibul, scurmă, sărind, ţărâna.
Şi - fără vrere - parcă, mi se întinse mâna spre zarea unde
Oltul rostogolea zăvoiul.
Nu mai doineau pe plute, plutaşii, şi şuvoiul nu mai gonea cu trăsnet, butuci tăiaţi de jugăr.
Punea, pe toate, seara o rasă de călugăr
și-am aşteptat, zadarnic, pe
Olt, un zvon de buţi,
din Drăgăşani pornite cu cărăuşi tăcuţi
Nu mai vedeam, pe ţărmuri cum focuri se aprind,
doar focurile toamnei ardeau prin pomi, troznind
şi-n piept aceeaşi toamnă-mi trosnea, arzând ca-n tei
-
Cutremurat - deodată gemui şi-mi înfipsei
în coapsa sănătoasă a roibului, călcâiul,
întâiul gând de toamnă m-a-nspaimantat, întâiul!
Zăbala-nspumegată întoarse roibu-n fugă -
Veneau, - oftând a moarte - spre mine plopi cu glugă,
şi-mi ascuţeam urechea şi-i auzeam cum sună, şi cum cobeau, cu buhe şi se izbeau de luna spăimântătoare.
Toamna se luase după mine şi-nfricoșat de
toamnă, fugar peste coline, smulsei din spate puşca şi-n urma mea trăsei ca-ntr-un strigoi, din noaptea cea rea de
San Andrei!

Întors cu roibu-n spumă, -în noaptea-ceea deasă, ţinându-mi răsuflarea, am stat de veghe în casă, căci - sec - în zidu-odăii, cu un tic-tac statornic, o noapte-ntreagă,
Toamna bătu ca un ceasornic.