marți, 4 iulie 2017

Ana Blandiana - Eseu despre zâmbet




-Nu te-am văzut niciodată fără zâmbet - îmi spuse într-o zi un prieten pe un ton în care admiraţia avea toate însuşirile reproşului.
-Mi se pare firesc, i-am răspuns, nici dezbrăcată nu m-ai văzut niciodată.
-Vrei să spui că zâmbetul este pentru ţine o haina - se miră el aproape acuzator.
-Vreau să spun că zâmbetul poate fi de foarte multe feluri şi poate îndeplini foarte multe funcţii- complexitatea unei personalităţi putând fi de altfel stabilită şi după lărgimea diapazonului de zâmbete de care dispune - iar una din aceste funcţii, cea mai neînsemnată, desigur, dar şi cea mai curentă, este aceea de a oferi celorlalţi o înfăţişare decentă, indiferent câtă suferinţă s-ar camufla dincolo de ea.
-Dar asta înseamnă a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! - strigă, revoltat cu adevărat, amicul meu.
-Numai în măsura în care şi a fi civilizat înseamnă a fi ipocrit. Bineînţeles că în epoca de piatră totul trebuie să fi fost mai direct, cel ce suferea îşi răcnea probabil instinctele la gură peşterii, fără a-şi pune probleme de discreţie şi fără a se gândi la liniştea celorlalţi. Primitivul era desigur mai "sincer". Numai că mie răcnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate, ci una de voinţă şi de cultură.
-Bine, dar în felul acesta zâmbeşti oricui, duşmanilor cât şi prietenilor.
-Bineînţeles. Am considerat întotdeauna că a acorda salutul şi zâmbetul celor cu care nu eşti de acord, celor de care te despart idei şi credinţe, este o dovadă - pe care ţi-o dau şi ţie însuţi în primul rând - că nu vrei să le bagi la cap, o dată cu argumentele, şi un glonţ. De altfel, ţi-am spus că zâmbetele sunt de foarte multe feluri: a zâmbi unui duşman poate fi o sfidare, poate fi dovada pe care i-o arunci - cu cât mai elegant, cu atât mai usturător - că răul pe care ţi l-a făcut nu te-a atins. Mi s-a părut întotdeauna demn să nu acuz o lovitură, decâtsă ripostez la ea.Am preferat să nu lovesc, decât să mărturisesc că am fost lovită.
-Cu cât te ascult, cu atât trebuie să recunosc, mă convingi şi - ca să fiu sincer până la capăt - mă şi sperii puţin.
-De ce? Singurul fel de zâmbet pe care l-am dispreţuit şi nu l-am folosit niciodată a fost zâmbetul ofensiv, provocator.
-Oricum, de acum încolo va trebui să fiu mult mai atent la descifrarea zâmbetelor tale...
-Nu trebuie să exagerezi: cele mai multe dintre ele îmi sunt adresate mie - cu cât mi-e mai greu, cu atât am nevoie de mai multe argumente pentru a mă convinge că încă rezist.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu