miercuri, 5 iulie 2017

Adrian Păunescu - Păstrează cărțile, recită Adina V.


Stiu că ți-am dat odată niște cărți,
era o zi cum alta n-o să fie,
trăiam și eu, și tu în două părți,
și beți și triști de-acea ipocrizie.

Și cărțile dădeau un ce firesc
precum le căutasem în tot teancul
și mi-a venit deodată să-ți citesc
Serghei Esenin..tălmăcit de Stancu.

Am început să lăcrimăm ciudat,
să ne-ntâlnim în lacrimi peste pagini,
ca-ntr-un amor, femeie și bărbat,
pe cavalcada sfintelor imagini.

Plângeai și tu, dintr-un motiv obscur,
plângeam și eu, cred că de mila noastră,
și-atunci aș fi putut pe loc să jur
că va intra Esenin pe fereastră.

De fapt mă și simțeam ce el era
c-o lampă de petrol pe umeri stranii,
și doar atunci erai numai a mea...
de-ar fi ținut acel moment cât anii...

Dar ceasul greu bătuse din pereți,
pendulele te-nnebuneau cu ora,
dar n-ai știut să simți și să înveți
să fii a mea și nu a tuturora.

Cu-n braț de cărți, spre locul tău te-ai dus,
de ai un loc, și ai, că mă și doare,
dar eu intrasem în poetul rus
ce moartea ne-a-nvățat pe fiecare.

Pretextul unor alte revederi,
acele cărți, sub ochii tăi îngheață,
ci totul între noi a fost doar ieri,
doritul mâine nu mai are viață.

Mai poți citi Esenin, lăcrima ?
Nu simți un ștreang ce peste gât te strânge ?
Tu nu mai ești, nu vei mai fi a mea,
dar ochii mei mai lăcrimează sânge.

Și cărțile să nu mi le aduci,
nu e nevoie, poartă-le cu bine,
ne vom vedea într-un târziu, năuci,
ca oarecine pe un...oarecine.

Să știi atât : păstrez același rol,
din cărțile conștiințelor complice,
pe umeri am o lampă cu petrol
și-n  inimă o sfântă cicatrice...


6 comentarii: