Radio Poema

marți, 30 mai 2017

Radu Stanca - Buffalo Bill




Deseară poştalionul va trece prin strâmtoare
Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut,
Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare
Şi flinte ghintuite. Întocmai ca-n trecut.

Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge,
Nu de mătăsuri fine, podoabe sau găteli,
Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge
Şi nici prin buzunare cusute-n căptuşeli.

Azi nu ca să ne-nfingem în saci de aur braţul
Ne vom lupta cu ceata de călători calici,
Şi nici ca să mai râdem puţin, zvârlind cu lanţul.
Ne vom ascunde ochii sub măşti, iubiţi amici.

Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă
Ce tremură şi-şi vâră colierul între sâni,
Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnă
Vom răsuci cu vervă pistoalele în mâini.

Azi nu vrem punga groasă a doftorului roşu
Ce clănţăne alături din dinţi, înfricoşat,
Nici corfele cu păsări de curte, nici cocoşul
Ce dă din aripi lângă docarul răsturnat.

Un lucru mult mai nobil, prieteni, astă seară
Aduce poştalionul, şi mai de preţ decât
O călătoare zveltă, subţire şi sprinţară
Sau saci cu bani de aur, umpluţi până la gât.

Diseară poştalionul aduce-un domn de seamă.
Un călător de seamă şi-un hoţoman de soi,
Aduce Timpul-domnul pe care nicio vamă
Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi.

Boierul cu palate şi herghelii în care
Trag cai de rasă anii albaştri după ei,
Un negustor de vinuri, când dulci şi când amare.
Şi-un hrăpăreţ pe care nu-l pot momi femei.

Bogat din cale-afară şi gras de nu-şi încape,
Prin haină i se vede umflată punga grea,
În degetele-i scurte inelele fac ape
Şi pe reverul bluzei poartă fălos o stea.

Pe pintec îi străbate un lanţ de aur vesta
Şi-un ceas rotund în care din când în când, zelos,
Priveşte pe sub gene ca nu cumva-n aceasta
Să fi rămas o clipă - din veacuri - de prisos.

Când aţipeşte-n jocul căruţei şi în saltul
Legănător pe care catârii suri îl fac,
El sforăie şi doarme ca orişicare altul,
El moţăie cuminte ca orice prostănac.

N-are nimica straniu şi nici la chip nu-i groaznic
Atâta doar că n-are pereche de zgârcit,
Nu e vegheat de nimeni, păzit de niciun paznic,
Călătoreşte singur şi-i veşnic obosit.

Aşa că nu vă temeţi de el, va fi o luptă
Din cele mai uşoare, iar de-l vom prinde-n laţ,
În pânza veşniciei de astă dată ruptă,
Noi dintre toţi tâlharii vom fi cei mai bogaţi.

Căci dacă punem mâna pe el şi pe comoară,
Ne-am pricopsit prieteni, cum nu ne-am aşteptat,
Şi dacă punem mâna pe el în astă seară,
Am dat o lovitură cum încă nu s-a dat...


vineri, 26 mai 2017

Nichita Stănescu - Ars poetica



Îmi învăţam cuvintele să iubească
le arătam inima
şi nu mă lăsam până când silabele lor
nu începeau să bată.

Le arătam arborii
şi pe cele care nu vroiau să foşnească
le spânzuram fără milă, de ramuri.

Până la urmă, cuvintele
au trebuit să semene cu mine
şi cu lumea.

Apoi
m-am luat pe mine însumi, 
m-am sprijinit de cele două maluri
ale fluviului,
ca să le-arăt un pod,
între cornul taurului şi iarba,
între stelele negre ale luminii şi pământ,
între tâmpla femeii şi tâmpla bărbatului,
lăsând cuvintele să circule peste mine,
ca nişte automobile de curse, ca nişte trenuri electrice,
numai s-ajungă mai iute la destinaţie,
numai ca să le-nvăţ cum se transportă lumea,
de la ea însăşi,
la ea însăşi.

marți, 23 mai 2017

Ion Pillat - Interior



Pe scrinul scund, pe masa de mahon,
Cleștarul clipei picură amurg.
Pe liniștea lăutei fără zvon,
Pieziș, petale de lumină curg.

Atinsă, struna tainic a sunat...
Și Sân-Nicoară din icoane vechi
Rămâne mut, cu deget ridicat
Și cântecul tăcerii în urechi.

Se cern garoafele de Luchian
Și sângerate cad din rama lor,
Prin florile unui chilim oltean
Sperioase păsări se înalță-n zbor.

Pe-o strachină un cerb a tresărit...
Și, de pe raft, în fiece volum 
Poeții ies s-asculte liniștit
Un cântec risipit ca un parfum.

(din volumul Limpeziri)