duminică, 12 martie 2017

Nichita Stănescu - Clepsidra




Dacă simt că te grăbești
și asta
prin puținul aer care-l respirăm,
îmi declini culoarea-n pasta 
umbrei atârnând de ram.
Și mă las în neîncrederi
ondulat și mult suit
precum verdele în iederi
suspinânde spre zenit.

Ca și cum aș merge peste
clar albastrul înnorat
al privirilor celeste
și cu capul îngropat
ținând ochiul în călcâie
și tot mersul lângă tâmple
O, clepsidra mea dintâie
răsturnând ce-o să se-ntâmple
și curgând de jos în sus
lung și greu nisipul suplu
și smulgând dintr-un apus
pururi răsăritul dublu.

din volumul Măreția frigului 

2 comentarii:

  1. Ei, au răsărit ghioceii, au dat mugurii, acum, acum va renaşte, iată, pentru a 84-a oară. Îi voi marca, veţi vedea, pe contul meu, mirabila renaşterea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fie să renască în fiecare an, mai senin și mai apreciat de tineri :)
      Cu drag de poezie!

      Ștergere