Radio Poema

marți, 24 ianuarie 2017

Grigore Vieru - Scrisoare din Basarabia




Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit, spunând
Că mi-ai luat şi grai, şi pită,
Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.

În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne,-am fost minţit!

Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Iisus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

duminică, 15 ianuarie 2017

"Tu ești începutul și sfărșitul vieții mele" ...Mihai Eminescu



Momoți,
Scrisoarea de la 5 am primit-o în 7. Te rog să-mi spui dacă primești regulat scrisorile mele, căci și mie îmi vine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanul francez. În scrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, am uitat să-ți zic că tu esti Momoți a mea – numai a mea, că ești gingașă ca un crin și alba ca și el, dar nu așa de cuminte.
Titus îmi propune să-mi editez versurile și am și luat de la el volumul 1870-71 din „Convorbiri” unde stau „Venere si Madona” și „Epigonii”. Vai, Muți, ce greșeli de ritm și rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârsit să cercăm.
De-ai fi aici te-aș pupa! Dar așa, să pup în vânt? Căci tu ești începutul și sfârșitul vieții mele, cu tine se-ncepe și se-nchee gândul meu, al lui Emin.

scrisoare către Veronica Micle 

Adrian Păunescu - Nașterea lui Eminescu



Ciudată noapte simt că o să fie
Și-o să trăsnească în dicţionar,
La noapte, în Moldova mijlocie,
Se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
Și-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
Pleca-vor toţi ai zilei să se culce
Și-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
Pământul nostru suferă adânc,
La Ipoteşti se naşte Eminescu
Și-n toată România mame plâng.


La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
Se naşte steaua celor ce-au tăcut,
Îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
Și mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
Ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
Dar Eminescu ce se naşte, iată,
În Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
O noapte cum a fost la început,
Și, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
Pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
Toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
În el o inimă va şti să bată
Acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
Ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
La noapte-n ţară va urca un astru,
Se naşte El, Români, vă închinaţi!