Câmpul întins pe spate, lângî orizont,
și copacii opriți din fuga crivățului…
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarnă!
Și nu trece nimeni,
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolatru,
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu