sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Adrian Păunescu - Cântec femeiesc



Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...


joi, 17 noiembrie 2016

Emil Cioran - Silogismele amărăciunii



Prostia cuprinde o doză de seriozitate care, condusă mai bine, ar înmulți numărul capodoperelor.

Răbdarea germanilor e fără margini, până și în privința nebuniei, pe care Nietzsche a îndurat-o unsprezece ani, iar Holderlin patruzeci.

Să-ți ratezi viața înseamnă să ajungi la poezie - fără sprijinul talentului.

La mii de leghe de poezie, suntem legați de ea prin nevoia de a urla: ultimul stadiu al lirismului.

Teama de sterilitate îl determină pe scriitor să producă mai mult decât i-ar îngădui-o propriile resurse, adăugând la minciunile trăite, multe altele, împrumutate sau plăsmuite. Sub lespedea "Operelor complete" zace un impostor.

Ne deosebește de înaintași dezinvoltura cu care privim Taina. I-am schimbat până și numele: așa s-a născut Absurdul.

Aș fi bucuros să-l invoc ca predecesor pe Omar Khayyam, mâhnirile lui peremptorii... El însă credea încă în ceva, în vin.

Atât de departe se întinde moartea și-atâta spațiu ocupă, că nu mai știu unde să mor. 

Realul mă îmbolnăvește de astm.


miercuri, 2 noiembrie 2016

Ovidiu Băjan - Doar Moartea poate șterge distanța dintre noi, recită Adina


Vibrânde lăncii sună în carnea nopții plopii,
Cad stelele din ceruri şi lacrimile cad,
Cu fluturi invizibili de mine te apropii,
Mi-e inima, iubito, o flacără din iad.


O, cât de multă Viață înghite cimitirul
Și cât de multă Moarte cuvintele absorb,
Tu mi-ai fost poezia şi-n dragoste delirul,
În lume fără tine azi sufletu-mi e orb.

Îngenunchez în beznă, umil sărut pământul
Și câteodată urlu să mi te dea-napoi,
Această poezie mi-e într-un fel mormântul.

Doar Moartea poate şterge distanța dintre noi!

25.10.2016
Nice
Ovidiu Băjan