miercuri, 30 martie 2016

Ştefan Octavian Iosif-Romanţa



Trecea în cârjă sprijinit
Pe uliţa pustie,
Şi-n caterincă, ostenit,
El învârtea necontenit
O veche melodie.

Era un cântec ce-l ştiam
De-acasă, dintr-o seară...
Cum l-ascultam pierdut la geam,
Mi se părea că mă vedeam
La noi, acasă, iară...

Şi-atâtea lucruri s-au ivit
În mintea mea cu dânsul!
Dar când bătrânul gârbovit
Sfârşi romanţa, m-a lovit
Pe negândite plânsul...

Octavian Goga-O clipă


Abia ne-am revăzut o clipă
Şi iar ne-a despărţit talazul
Pândea din umbră nenorocul
Când tu-mi încolăceai grumazul.

Dar revederea noastră mută
A fost de-ajuns ca să-nfiripe
Un înţeles de-o viaţă-ntreagă
În fâlfâirea unei clipe.

Mi s-a părut că-n largul mării,
În noaptea neagră şi afundă,
Văd la lumina unui fulger
O luntre care se cufundă.

sâmbătă, 26 martie 2016

Vasile Voiculescu -Sakuntala


Sakuntala

Vasile Voiculescu


Mă întremam anevoie dintr-o boală grea, şi medicii stăruiau să schimb aerul. Mi-am adus atunci aminte de vărul Dionis, care stăpînea o moşie pe plaiurile Buzăului, cu câţiva munţi ohavnici plini de turme şi am plecat la el.
 Nu mai călcasem pe acolo din copilărie, cînd petreceam verile la bunici. Dar cu Dionis fusesem foarte legat cît îşi făcuse studiile la Bucureşti. Pe urmă el plecase în streinătate, trecuse pe la Paris, se statornicise câţiva ani la Oxford şi se întorsese un perfect gentleman, niţel înstreinat poate şi mai ales cam trăsnit. Dar şi acum ne îmbrăţişam cu duioşie cînd treburile îl aduceau tot mai rar în capitală. El niciodată nu lipsea să mă poftească la bîrlogul lui, unde se închisese după ce-i muriseră părinţii, şi mai cu seamă după ce făcuse o ,,tristă experienţă,, cum spunea el căsătoriei.
Aşa că, fără să-l mai vestesc, m-am suit dimineaţa în tren, şi la scăpătatul soarelui, după ce am urcat toată albia Buzăului, proptită cu speteze de munţi albaştri în fund, eram la capătul călătoriei, cu toate umbrele copilăriei abătute asupra mea.
Odinioară nu era cale ferată. Drumul ăsta îl făceam cu trăsura şi încîntarea nu mai avea sfârşit. Plecam de jos, dintre maluri căptuşite cu cătuşnic şi crivine argintii, şerpuiam printre măguri păduroase, suiam dealurile îmbrăcate în pomeniri, ajungeam la munţi, ne strecuram prin chei de stînci, ne dam jos ca să uşurăm caii la coaste, poposeam în piscul pripoarelor să răsuflăm şi să ne umplem ochii de priveliştea ce izbucnea deodată în perspectiva zecilor de caturi ale munţilor, unde mă aşteptau răsfă!ul bunicilor, libertatea să mă caţăr în pomi, să mă scald în voie, să călăresc, dar mai ales să umblu cu puşca prin păduri. Acum trenul luase locul şoselei vrăjite, şi asta mă întrista ca o îmbătrînire a mea şi a locurilor. Cei câţiva kilometri de la gara terminus pînă în sat i-am făcut pe jos, în tovărăşia gospodarilor coborâţi odată cu mine, din care unii îşi aminteau încă de tata şi mă ajutară să duc bagajele. 
Curând, orizontul amurgului se strâmtă.  Intram sub pintenul muntelui, şi noaptea tăbăra, cînd, rămas singur, băteam în porţile conacului.  Am aşteptat îndelung, pînă ce un slugoi, stârnit de hărmălaia cîinilor, s-a îndurat să iasă, bănuitor - boierul nu era acasă.
A trebuit să stăruiesc, oarecum ameninţător, ca să-mi dea drumul şi să mă ducă la polăţile argaţilor. Aici, dada Sia, bătrîna doică a lui Dionis, care ne dădăcise copilăria, după ce m-a udat cu toate lacrimile economisite pînă atunci, m-a urcat în casă şi m-a găzduit chiar în odaia lui Dionis, singura unde se afla un pat şi se putea dormi. Toate celelalte erau pustii. Ca să scape de fosta lui soţie, el azvârlise tot, mobile, scoarţe, rufărie şi nu mai vrusese să mai puie nimic la loc.
Şi bătrîna, povestindu-mi astea, se căina cu mîna pe inimă.
- Dar Dionis unde-i ?
Ea dete drumul unui alt rînd de lacrimi.
- Cu Dionis e rău. Are să-mi spuie a doua zi. Acum sînt obosit. 0rebuie să mă culc.
Îmi sări inima. 
-E bolnav în vreun spital ? Sau chiar mort şi eu n-am ştiut ?
- Nu, nu. Dar poate că ar fi fost mai bine.
Şi ieşi, după ce îmi închină pe rînd pernele şi aşternutul.
Lipsa lui Dionis şi jalea dadei mă speriaseră. Ce putea fi?
Mă plimbai câtva timp cercetător prin odaia simplă ca o chilie, ca şi cînd aş fi căutat acolo taina, urmărit de umbra pe care mi-o arunca pe păreţii văruiţi pâlpâiala gazorni!ei.
Apoi mă trântii mâhnit pe pat. Venisem după bucurii, ca un copil momit  şi găseam altceva. 
Întinsei mîna pe măsuţa dealături spre cana cu apă şi nimerii o carte. 
Era Sakuntala, în traducere englezească. Prilej bun să-mi plictisesc ochii şi să ademenesc somnul. Citisem de mult deplorabila tâlmăcire a lui Coşbuc. Dar acum, în englezeşte, poemul fremăta de o frăgezime, de o puritate, de o nobleţe covîrşitoare.
Şi, deodată vrăjit, am uitat de mine, de neplăceri, de misteriosul Dionis. M-am adâncit în poienile şi bungeturile Indiei, am trăit în tovărăşia fecioarelor sacre, am sfătuit cu brahmanii, am plâns cu eroii şi am triumfat cu zeii. 
N-am lăsat cartea din mână pînă n-am citit-o toată. M-am întors apoi şi i-am migălit începutul. Îndeosebi reproducerea unei miniaturi înfăţişând o fată de o frumuseţe fericitoare, cu ochii mari codaţi în sombrul oval al chipului, pe grumazul ce aluneca ameţitor spre sînii ce siluiau despicătura veşmîntului, ieşind ca doi nuferi în limanul pieptului.
Privirile-mi aţâţate de intensitatea reveriei o măriră ca nişte lentile pînă-ntr-atît, că o văzui aievea înaintînd spre mine, unduindu-şi coapsele, Zâmbitoare sub zarea vălului galben ce-o înfăşura.
Am adormit târziu, cu cartea sub căpătîi.
Splendoarea ei m-a urmat dincolo, în somn. Şi m-am deşteptat fericit. Cum am deschis ochii, am pipăit cartea şi ca un fur am vârât-o în buzunarul hainei atârnate de scaun.
Dimineaţa, bătrâna a intrat de cîteva ori în vîrful picioarelor. Ca să amîn văicărelile ei şi veştile rele, m-am prefăcut că dorm. Dar, ghiontit de foame, a trebuit să mă îmbrac şi să ies în pridvor, unde dada mă aştepta cu mîncarea.
Am aflat cu uşurare că Dionis era sănătos, dar se înhăitase cu o laie de ţigani în tabăra cărora trăieşte fără să mai ştie de nimeni şi de nimic.
- De cînd ?
- Din primăvară.  A căzut în mrejele unei ţigănci care i-a sucit minţile. Meşteră în vrăji, îl târăşte de coada ei, ca pe un câine, zi-noapte. 
Nu mi-l puteam închipui pe ursuzul meu văr în ipostaza de adorator în patru labe şi râsei.
- Trebuie să fie altceva, dadă. Lasă, că o descurc eu.
- Fermece, maică... Şi unde pui că ţiganca îl alungă cît colo. Nu-l primeşte. Dar el, tot mai smintit, dă buzna. S-a făcut de ocară în toată lumea. Să-l vezi, nu-l mai cunoşti.  E la fel de soios şi zdrenţăros ca zavragiii cu care s-a-ncârdăşit.
Am lăsat-o să se bocească şi la urmă am potolit-o cu:
- Fii pe pace, dadă, că-l dezbăr eu. De-aia am venit.
- Să-ţi ajute Dumnezeu! Am să-ţi dau şi eu de la mine să-i duci nişte descântece "pe-ntoarsă", să i le strecori în sân. Şi bătrâna se mulcomi ca un copil.
- Unde este?

Era sus în munte, la şatrele unor ţigani. Piaza-rea îi adusese la curte să le vânză, pentru mangal, crangaria rămasă pe urma tăierii unei păduri. Dionis urcase cu ei, văzuse ţiganca şi nu se mai dezlipise de acolo, erau mai bine de trei luni. Jos la curte treburile mergeau anapoda. Făra el, livezile se părăgineau. Vitele mureau, fânul putrezea necosit, slugile furau, morile mergeau tot mai rău. El habar n-avea. Trimitea numai după mâncare şi mai ales după bani, cu porunci să se vândă la repezeală de-a dreptul din pomi rodul prunilor şi al merilor, lâna adunată în magazii, brânzeturile strânse-n beciuri, stânjeni de lemne din ogradă, până şi porumbul din hambare, toată agoniseala unei gospodării boierşsti. Şatra, nesătulă, se cerea îmbuibată cu porcii şi păsările curţii şi mai ales cu rachiul din butii, pe care argaţii îl cărau cu balercile sus. În adevar, sărăcia şi neorânduiala de pe moşie, paragina acareturilor, zăticneala treburilor care tocmai acum se cereau mai în toi dovedeau spusele bătrânei.
Nu ştiam ce să cred şi ce să fac. Stam în cumpeni. Să mă urc şi să cad pe neaşteptate? Mi-era teamă să nu dau peste un nebun de la care te poţi aştepta la orice. Să-l vestesc numai că am sosit, ca nu cumva să-l stingheresc în situatia delicată în care se afla? Sau să-l trezesc la îndatoririle de gazdă cuviincioasă, poftindu-l să coboare jos?
Pustiul gospodăriei, amarul dadei mă înclinară spre hotărârea din urmă. Era un chip de a-l aduce acasă şi a-l da cu capul de realităţi pe acest copil risipitor, fugit, dacă aş fi dat crezare poveştilor, cu o tabără de ţigani.

A doua zi de cu noapte, un om cu doi cai încărcaţi de merinde pleca ducând hoinarului răvaş de la mine. Ca un uşor sfichi, alăturam un petec de hârtie şi un crâmpei de creion, pentru răspuns. Ştafeta făcea până la el o zi întreagă, se odihnea o alta, şi a treia seara se întorcea cu câteva rânduri, prin care Dionis îşi cerea iertare, rugându-mă să urc eu la el. Are să-mi încredinţeze atâtea! Am să-i fac cu asta o bucurie nespusă şi mult bine. Simţea nevoia mea şi parcă mă presimţise. Mă îmbrăţişa frăţeşte şi mă aştepta negreşit. Atât! Nici un cuvânt despre casă, despre dada, despre avutul lui.
Ce era să fac? De milă, minţii şi, prefăcându-mă că citesc pe scrisoare, îngaimai bătrânei câteva întrebări despre treburile gospodăriei, cu făgăduieli că se va înapoia curând.
- II aduc eu, dadă, strigai vesel, ridicând ochii de pe răvaşul mincinos.
Şi până să-mi trag mâna ruşinat, mi-o acoperi cu sărutări.
Vremea până Ia plecare mi-am petrecut-o cu tristeţe şi gânduri. Nimerisem rău. Umblam abătut şi. în loc de plăcere, culegeam, oriunde mă întorceam, numai amărăciuni. Puţin a lipsit să nu mă întorc la Bucureşti. Mila pentru bătrâna Sia sau inerţia, fatalitatea m-au oprit. Ca să înfrâng ispita, până la urmă m-am închis în odaie şi am citit tot timpul.

La capul săptămânei, urcam calare, între doi saci cu merinde, cărările de-a curmezişul plaiurilor şi pe-nnoptate poposeam în braţele lui Dionis. Mă aşteptam să văd, în mijlocul unei gloate de vagabonzi hămesiţi şi nespălaţi, o haimana jerpelită şi prăpădită, ca cea din Evanghelie. Dimpotrivă. De data asta risipitorul se înfăţişa ca un om în toata firea, voinic, curat, ba chiar elegant în veşmântul lui sportiv, lucid şi destul de vesel, ca să-mi împrăştie închipuirile urâte. M-a dus aproape pe sus până la un cort cât o movilă. înăuntru luminau lampadare înalte pe picioare de sfeşnice. O masă în mijloc şi scaune din lobdii nestrunjite de brad invitau la ospeţie. Mirosea frumos a munte, a răşină, a iarbă strivită şi a aburi de mămăliguţă fierbinte! Mi-a dat caş proaspăt şi jintiţă dulce, dupa care mă înnebuneam în copilărie. M-a îmbiat cu mezeluri şi fripturi. N-am avut timp să vorbim. Eu înfulecam. El mă privea bucuros. Pe urmă am aprins ţigările şi i-am dat răgaz să se reculeagă, deşi nu părea deloc tulburat. Am aşteptat cu teamă şi curiozitate să se iveasca ţiganca, sau măcar să dea un semn, să iscodească prin perdelele uşii Şj mă ruşinam singur de stinghereala ce le-o pricinuiam îndrăgostiţilor. Nu s-a arătat nimeni. Şi după ce am sfârşit de fumat şi ne-am făcut toaleta la un lighean cu toate dichisurile, ne-am culcat numaidecât în paturile clădite din fân moale ca lâna, cetini mlădioase cu sart rânduite în chip de droturi şi plocade miţoase pe deasupra. Şi m-am cufundat în puful unui somn adânc.
Dimineaţa, mă aşteptam să găsesc înşiraţi pe călcâie pe toţi dancii şi puradeii şatrei. Nici ţipenie de sălaş ţigănesc. Padina se întindea slobodă şi limpede în razele soarelui, ca o undă nemişcată de smarald, cu corabia cortului nostru ancorata în mijloc. Dionis, în şort, mă aştepta să mă ducă la o vâlcea, unde şuviţele unor izvoare se adunau într-o adâncătură, ca o cadă, căptuşită cu lespezi. Nu lipsea nimic din confortul unei băi. După baie am făcut exerciţii în pielea goală şi ne-am întins pe cearşafurile albe, la soare. Pe mine nu m-a lăsat decât un minut, cu ceasul în mână, apoi m-a învelit. El, bronzat şi puternic ca un atlet, a stat mult, dedat cu totul voluptăţii masajului ce-i faceau razele soarelui. Eram uluit şi n-am îndrăznit să-l tulbur cu întrebări. Mă linişteam: un asemenea ins nu putea sta căzut în mrejele unei ţigănci. Sau scăpase. îmbrăcându-se, mi-a luat-o el înainte. Era fericit că venisem. Prilej să mă vâre în cura lui de aer, mâncare, mişcare, somn şi vânătoare, din care, dacă ies teafăr - şi zimbi - am să rămân în-zdrăvenit toată viaţa. Şi, încolăcindu-mă cu braţul drept pe după mijloc, mă ridică, biruitor:
- Eşti uşor ca o pană. O să am de furcă până ce te-oi face om! începeam să mă simt umilit. Şi, bizarerie omenească, o nemulţumire, un fel de dezamăgire prinsese să mă umple că găseam un alt Dionis decât cel pe care-l scornisem.

Căutam o epavă romantică, un decăzut simpatic, un rătăcit pitoresc, cu barba şi părul încâlcite, cu hainele sfâşiate, puţind a fum şi şatră, ars de o patimă unică, în lanţurile unei neîndurate, dar sălbatec de frumoase magiciene. Şi mă primea în cadrul celui mai confortabil camping ce s-ar fi putut instala în vârful muntelui, un gentleman sportiv, elegant - costum alpin şi bocanci de ultima modă - cu obraz ras ca-n palmă, cu părul ondulat dat pe spate, fricţionat cu cea mai fină apă de colonie. Şi pe deasupra voios, cu nervii sănătoşi şi aere de superioritate.
La înapoiere am băgat de seamă umbrarul de brad unde ne aşteptau pe măsuţa aşternută cu o faţă albă cafeaua cu lapte şi prăjiturile. Dintr-un bordei de alături răsări o arătare pe care nu mi-aş fi putut închipui că aş putea-o întâlni aici. Ne întâmpina cu o reverenţă şi un Guten Morgen spus pe-o voce piţigăiată - o fiinţă slabă, lungă şi deşirată, parc-ar fi umblat pe papainoage, îmbrăcată în negru, cu mâini delicate ieşite mult din manşetele prea scurte şi labe uriaşe în nişte botfori înspăimântători. O gămălie gata s-o ia vântul, înfiptă pe doua găurele albastre cu un ţimburus roşu dedesubt, închipuia pe acest maţ omenesc capul, căţărat în vârful unui vrej ce se pretindea gât.
Dionis mi-l prezintă serios: Heir Kalchcntrauer, sau Calcantraur, cum îi spune tot muntele. Şi-mi istorisi între patru ochi, cu haz, povestea lui. Un sas din Braşov, straşnic cofetar, şi pe deasupra, în orele libere, artist fotograf, care, slab de piept, urca în fiecare vară la munte să-şi facă cura de aer, pe la stâni. Aici lua tot soiul de fotografii pitoreşti, pe care le desfăcea apoi în librării. Dionis avusese norocul să puie mâna pe el şi-l folosea în toate chipurile, artelnic, bucătar, valet, majordom, secretar şi fotograf particular. Era neîntrecut în cozonaci şi mai ales în indiene. îşi adusese şi nepoata, o fetiţă spălăcită, să-l ajute, care stropolea grijulie împrejurul nostru în fusta-i înflorată şi şorţişor alb prins de piept. Dionis întrebă ce-avem la masa. I se aduse lista: meniul era copleşitor.
- De unde ingrediente? întrebai uimit.
-A, uşor. Se aduce tot de la Brasov sau de la Bucureşti. Funcţionează un serviciu special de curieri de doua ori, alta data de trei ori pe saptamina, pentru toate cele de trebuinta, carnuri, trufandale, vinuri. De gheata nu e nevoie. Cel mai bun frigider este vagauna de unde tisneste izvorul, inchisa cu doua clape de lemn, sa nu intre salbaticiunile la provizii. in privinta asta sasul era genial. incepeam sa inteleg de ce se stoarce cu atita nemilostivire mosia si unde merg banii trimisi de dada: cheltuieli nesabuite - mincare de lux. Cortul era imbracat pe dinauntru cu un alt cort de o gaza verde, subtire, ca pinza de paianjen, ce cadea in falduri la intrare si-l apara de muste si tintari. Pe jos, numai covoare scumpe, ca la un emir. Ma socoteam oarecum pacalit si crapam de necaz ca ascultasem spusele batrinei. Nici patima, nici vraja. Astea cel putin ar fi scuzat totul.

Dar era numai, dusa la paroxism, anglomania de totdeauna a varului meu, excentric si original de cind il cunosteam. Sau, mai bine zis, ticneala lui. Si ma intrebam ce i le-o fi impins pina intr-atit?

Se uita la ceas, sucind mina - mai era pina la masa. imi propuse sa mergem la o stina apropiata, pe cellalt oblinc al muntelui, unde am trecut pe o birna verde, spinzurata ca un cerdac deasupra prapastiilor. Oile albe, risipite ca niste bolovani miscatori, pasteau departe pajistea alpina, sub obladuirea ciinilor, care au incetat din latrat de cum l-au cunoscut pe Dionis. Ciobanii se miscara spre noi. De sub mormanele caciulilor si saricilor, ca de sub niste troiene, razbatura trei zaplani, cu bite ferecate in alamuri seinteietoare. Varul meu mi-i infatisa ceremonios.

Sabaila, o namila mitoasa, strinsa peste mijloc intr-un chimir negru imbumbat cu tinte argintii. Chipul smolit, vrind sa zimbeasca, se incrunta Ia noi ca la lupi, intre niste mustati vinjoase, arse de soare.

Doarda, geamanul celui dintii, cu doua schioape mai inalt si mai trunches; si Cirloman, care, mai paduret si mai amarnic, sta indaratul lor, cu obrazul drept ferit pe capatina maciucii, doar nu i s-o baga de seama felia de falca luata de o gheara de urs, pe unde, ca printr-o scorbura rin-jita, in locul jumatatii de mustata smulsa, se vedeau albind oasele gurii.

Din citesitrei, imbracati in camasi scortoase argasite in zer, ca sa nu prinda ginganii, se resfira un iz iute-acriu de brinzeturi dospite, cu care nu m-am deprins usor.

Astia, cum am inteles, erau cei mai de aproape tovarasi ai lui Dionis, pentru vinatoarea de ursi si garda lui personala. Noaptea dormeau cu schimbul, cite doi, in bordeiul lor de linga cort. La turma ramineau scutarul cu flacaiandrii si dulaii.



Dionis a primit raport amanuntit despre cele din urma miscari ale fiarelor in munte, despre un ciopor de ciute minat de alte primejdii spre vale, s-a interesat de perechea de jderi oplosita in anume cotlon, a dat porunci sa se arunce bulgari de sare pe coclauri, a insemnat unde sa se aseze capcanele pentru lupi si a rinduit pentru a doua zi, in zori, o vinatoare de iepuri. Desi vina-tul oprit, tinea sa ma ospateze cu civet si, intoreindu-se spre mine:



- Tu nu ai de unde sa stii: carnea iepurelui de munte are cu totul alt gust decit a semenilor de la ses. E mult mai frageda, fiindca vinatul nu alearga ca in cimpie si mai aromata din pricina hranei, flora de munte. il ascultam si nu ma puteam dumiri de unde atita seninatate si detasare la un indragostit. Si inca nenorocit.

La inapoiere, sasul ne-a primit cu masa intinsa. Bucatele, desavirsite, s-au perindat cu sart, ca de pe lista celui mai ales restaurant. Patru soiuri de vin ne-au prefacut pe rind paharele in pietre scumpe. Dionis, tot timpul dispus, a mincat, a baut, a glumit cu mine, cu Kalch, cu fetita. A facut la urma un mic semn catre prajituri si a spus ceva pe nemteste. Sasul s-a inclinat, cu inteles in priviri. ingreuiati de mincare, am intrat, dupa indemnul lui Dionis, la culcare. Descumpanit, primeam fara impotrivire tot ce propunea, asteptind daca nu de la el, macar de la imprejurari o lamurire pe care eu ma incapatinam sa nu o cer, socotind asta o injosire. De la el trebuia sa porneasca destainuirile, asa cum imi scrisese. Si, jignit, asteptam. Tocmai cu mine se gasea sa faca acum pe grozavul, masluindu-si patimile sub calmul si destinderea unui sef de stat in vacanta? Parca nu l-as fi cunoscut ca pe vesnicul torturat al vietii, mare neinfrinat launtric, agitat tot timpul pina la exasperarea lui si a celor dimprejur. Si dintr-odata echilibrul asta! Stapinirea si nepasarea asta biruitoare! De ce se travesteste? Pentru mine sau pentru el? Caci toate faptele, parasirea casei, paragina gospodariei, jaful mosiei, cheltuielile nebunesti, risipa merindelor carate cu sacii, sub ochii mei, il dezminteau. Chiar cu citeva clipe mai inainte vazusem iesind din bordeiul bucatarului doi baietasi, cumpanind pe umeri cobilitele incarcate cu cosuri grele si in miini cu alte panere, pline toate cu bunatati. Urmarea schimbului de priviri dintre Dionis si bucatar. Si incotro luau drumul?

Atitat de cafea si tutun, am adormit tirziu, in minte cu ghemul asta indigest de jumatate gin-duri, jumatate sentimente pe care somnul nu mi l-a mistuit. M-am desteptat tot cu el in minte. Si am stat mult cu ochii in baldachinul de val verde al cortului, numarindu-i cutele, fara sa ma potolesc.

La iesire am gasit pe Dionis jucind tenis cu nepoata sasului, care acum ajunsese Fraulein Lotte. Kalchentrauer intinsese o plasa si se uita ineintat cum partenerii pocneau in cadenta mingile. Dionis s-a oprit si mi-a intins curtenitor racheta. Fetita astepta frematatoare. Am refuzat, pretextind ca e prea mult soare. M-am multumit sa trec sub umbrar si sa Ie zimbesc stupid ori de cite ori scapau mingile si se intorceau spre mine cu grija ca ma plictisesc. Dupa sfirsitul partidei s-a servit ceaiul. Un ceai aromat, care mi-a umplut narile de deliciu. Am intrebat uimit "ce marca"?

- "Darjelling", mi-a raspuns mindru ca de cine stie ce isprava. "Darjelling", de-a dreptul din India.

Si ceru sa se aduca pachetul cu plumburile si blazoanele originale. Am sorbit si am mincat cu nesatiu din toate, cugluf. feuilletage, dulceturi, ascultind indelunga prelegere a lui Dionis asupra diferitelor ceremonii ale ceaiului in Japonia, in China, in Anglia, in Rusia. Mi-a vorbit despre cartea lui Okakura-Kakuzo, acea pravila a bontonului, a bunelor maniere si a educatiei prin eticheta ceaiului, pe care se fagaduia s-o traduca. Nu desluseam ce vrea. isi batea capul sa faca timpul cit mai lunecos, sa nu ma agat de ceva serios si stinjenitor pentru el? Sau cu adevarat aveam in fata un ins sanatos, fara nici o alta preocupare decit tihna? Si, iritat, ma incarcam de ciuda si amaraciune.

Ne-am sculat apoi. Soarele se pleca. Racoarea viorie a serii indemna la miscare. Am urcat tacuti un pisc din apropiere. in uriasa priveliste lumina nu se stmgea, agonizind in asfintit ca la Bucuresti. Cobora mareata ca de pe un tron si intra treptat, tirindu-si trena, in imensitatile sumbre de sub orizontul de aur in matricea originara. In urma, multa vreme cerul ii pastra amintirea.

A doua zi dimineata dormeam, cind Dionis intra sa-mi infatiseze iepurii. Facu gura mare impotriva leneviei mele; intelesese sa ma menajeze in zori, cind plecase la vinat. Dar asa, sa nu ma trezesc pina la prinzul mic?

-Ai scapat, domnul meu, baia de soare, ma apostrofa el. Acum razele, minioase pe trindavi, ti-ar arde pielea ca fierul rosu. Scoal' sa mergi macar la scalda si la'exercitiile de care nu te scutesc cit ai sa stai in sanatoriul meu. Vreau sa te inzdravenesc cit mai repede, ca sa te iau la mistreti si la ursi.

Si vorbind, isi schimba straiele, lua valiza si iesi intinzindu-mi saculetul cu rinduielile mele.

Nu-mi placeau tutela asta si aerul de superioritate nici chiar in gluma. Urmarindu-l, hotarii sa nu-l mai crut. Sa-l atac chiar azi si sa-l dezumflu: tineam firul. Seara, cind ne intorsesem de la plimbare, sosise iar de la conac sluga. Cei doi cai gifiiau sub sacii doldora si sub citeva ba-lerci pline. Cum m-a vazut omul, care ma cunostea de la curte, mi-a iesit inainte. imi aducea vorba de la dada, care ma intreba daca mai e vreo nadejde. Am profitat ca varul ramasese in urma cu ciobanii si am iscodit batind cu mina:

- Ce aduci aici?

- Malai, cartofi, fasole, peste sarat.

- Dar aici?

- Rachiu si otet.

Ori, sa-l fi taiat bucati, si sasul nu ar fi pus mamaliga pe masa. Dar inca rachiu si otet de prune! Prea erau vulgare.

- Si pentru cine merindele astea? Pentru ciobani?

Omul scuipa cu scirba in laturi, uitindu-se in partea de unde se apropia stapinul, si-mi sopti:

- As! Ia, pentru ciorile pucioase din vale, si se urni greoi spre bordeie.

Toate astea le rumegam dimineata, urmarindu-l pe Dionis, hotarit pentru batalie. Dar ritualul baii, disciplina gimnasticii, religia sorirei si obligatia sa te lasi cit mai moale, sa te predai actiunii soarelui ca sa te stoarca de sudori m-au oprit sa-I stinjenesc.

La cafeaua cu lapte insa, intre doua briose ce se rupeau fisii ca matasea, l-am inhatat.

- Dar ce este cu tiganii tai, de nu se arata?

- Te intereseaza tiganii? facu el, ridicind cu nevinovatie privirile-i limpezi spre mine.

- Foarte mult. Mai ales cei de care te ocupi tu cu atita osirdie, adaugai rautacios.

-N-am stiut, se apara el netulburat, si striga sasului: Adu te rog albumele.

Kalchentrauer infatisa numaidecit citeva ceasloave cu sute de vederi din satre si imprejurimi, tigani batrini cu lulele-n dinti, tiganci pe vine cu ghiocul, batrine vrajitoare intinzind cartile, fete cu latele impanate de banuti, danci batindu-se in apa, puradei calari pe magarusi, tot pitorescul ieftin si conventional care sare in ochi amatorilor fotografi. Le-am rasfoit fara interes: frumoasa tiganca a lui Dionis nu figura: as fi ghicit-o dintr-o mie, fara gres. inchisei albumele si, uitindu-ma tinta in ochii lui:



-Astea nu-mi spun nimic. Vreau mai mult.

- Mai mult? Am in cort o intreaga biblioteca despre ei, istorie, gramatica, limba, viata, etnografie si folclor. Cunosti cartea lui Vaillant?

Si vru din nou sa cheme valetul. il oprii,

- Nu ma intereseaza asta, i-am taiat-o scurt, cu un zimbet strimb, care insemna: nu ma pacalesti tu asa usor.

- Atunci?

- Vreau sa-i vad in carne si-n oase, daca tot mai sint pe aici, cum mi s-a spus. $i iar il strapunsei cu ochii.

- Tii sa-i studiezi si tu? cerca sa ma ironizeze.

- Nu. Sa-i cunosc numai, de curiozitate. Am aflat ca tu te ocupi si te interesezi mult de ei si, cum am mare stima de opiniile tale, mi-ar parea rau sa scap prilejul de a cunoaste o satra, avin-du-te pe tine duca e maestro al acestei comedii Si, ca sa dreg putin nuanta de luare peste picior: ai intilnit tigani in Anglia? Stiu ca englezii sau, mi se pare, americanii fac mare caz de ei.

- Nu. Acestia sint cei dintii cu care am avut de-a face.

- Sint in adevar simpatici?

El stete pe ginduri citeva clipe si tuguie buzele.

- Cred ca nu sint facuti sa-ti placa. Dar, daca tii, e lesne. Renuntam la somn si indata dupa masa coborim la ei. Sau, stii ce? se razgindi el. Decit sa coborim cu stomacurile pline, mai bine sa plecam chiar acum si sa mincam jos in tabara.

- Cu tiganii impreuna? facui speriat.

- De ce nu? Dau un banchet in cinstea ta. Ai sa culegi dintr-odata si direct cele mai autentice impresii.

Si, fara sa mai astepte, dete porunca ca cei doi oameni sa vie in urma noastra, purtind cosurile cu daruri si merinde in cinstea sosirii mele.

- Citeva panere mai usoare ducem si noi, se adresa el mie. Stii ce pui? facu catre sas, care se inclina. Nu uita pachetele sosite ieri. in felul acesta neasteptat de simplu, duelul pe care-l inchipuiam lung si-l banuiam anevoios, cu viclenii si fente, atacuri inversunate si aparari disperate, lua sfirsit. Ma ascutisem si ma fandasem degeaba.

Am schimbat repede numai haina, si dupa un ceas de zburda voioasa, aproape ametitoare, scurtind din loc in loc poteca prea cu multe cotituri si ocoluri, in salturi de-a dreptul peste ponoare, am ajuns pe un genunchi de piatra al muntelui. Adinc sub noi se scobea gavanul unei vai cu peretii cocliti de paduri.

Acolo in fund, cuibarita pe o palma de senin verde, o gramajoara de pete cenusii si fumuri subtiratice.

- Satrele, imi arata Dionis, si-mi intinse luneta.

Tabara fu dintr-o data pentru mine o descoperire unica.

Strinsesem atit urit in timpul boalei, sporit de plictiselile de la mosia lui Dionis si de perspectivele anostei discipline cu care ma incatusase, ca viata sloboda, neastimparul pestrit, misuna vesela, larma oamenilor fara treaba, ciorovaiala femeilor, pulsul ciocanelor, ragetul magarilor, oracaiala tincilor, cintecele, tipetele, neorinduiala mi-au mers drept la inima si m-au fermecat.

Am simtit cu umilinta ca nu eram facut pentru existenta mareata, dar aspra si austera a piscurilor, imi trebuiau placerile marunte, inghesuite, dar calde, ale vaii in aroma maduvei de brad, imbalsamata de fumul domestic. Aflam ca nu sint vultur. Eram o cioara. inainte chiar sa ne simta coteii, ne-au zarit de departe puradeii, imprastiati prin zmeurisul costiselor. in citeva clipe a izbucnit un alai care crestea cu cit ne apropiam. Liota neagra si despuiata ne-a dus numai in urale, tumbe, roata in miini si tot soiul de exhibitii in cinstea barosanului. Dionis le-a zvirlit bani, peste care cei mai sprinteni se aruncau cu burtile. Peste acestia navaleau ca mustele si se trinteau ceilalti, si paruiala se isca. Ramineau astfel semanate in urma noastra virtejuri biziitoare de tiganusi incaierati. Deodata, zurba se potolea, dancii se descaie-rau, lasau prada si tambalaul entuziast, alergau iar dupa noi.

La marginea taberei ne-a iesit inainte cirdul tigancuselor goale, altele abia cu un petec dinainte, numai ochi si dinti albi in obrazele oachese, cu sinii usor insemnati de cercuri mai umflate pe pielea lucioasa, cu trupuri costelive pe pulpe lungi de dansatoare. Ele ne-au praznuit voioase cu cintece tiganesti, topaind si pocnind din palme. Lor le-am daruit zaharicale in toate fetele.

Dupa ele au venit fetele si femeile in camasi lungi, despicate in fata pina la briu, pe unde ieseau slobozi ciorchinii negri ai titelor. Unele purtau prunci prinsi ca lipitorile de piepturile vlaguite. Ele au urat frumos bun venit stapinului, care spunea fiecareia pe nume. Lor le-a impartit din cosuletul cu margele, cercei, inele, ace de par, panglicute, barise, basmale in culori aprinse si tot soiul de alte gateli care luau ochii.

Si parada se desfasura inaintind in urletele posidicului, chihotirile codanelor, care se rasuceau ca niste dervisi, cu miinile in sus pline de caramele, in risetele fetelor, ciorovaiala femeilor smul-gindu-si darurile si in zapaielile javrelor, pina la satre. Tiganii trindaveau cu demnitate, pufaind din lulele, si priveau potcovitul unui cal. Faurarul, un baietandru, de dragul larmei, batea noua lovituri in nicovala pentru una singura in fierul inrosit. Dalcaucii dimprejur, goi pina la cingatoare, il imbarbatau cu strigate ori de cite ori izbutea sa apuce piciorul mirtoagei si sa potriveasca potcoava inflerbintata pe copita care sfiriia cu miros de os pirlit.

La vederea darurilor cu care se faleau ceilalti fluturindu-le, se insufletira si tiganii si se ridicara inaintea noastra. Lor le aduceam tutun si pipe, tigari si ciubuce, tabacheri inflorate si pungi de pastrat mahorca.

De pretutindeni, din usile corturilor, din buruieni si tiharii, pe unde sedeau tolaniti la umbra, tiganii tisneau asa cum ii prinsesem, numai cu cite o mineca trasa si cu briiele tiris dupa ei. Bucuria ce le sticlea in ochi se pierdea in barbile incilcite, incit obrajii le ramineau tot inchisi si amenintatori. indata se isca vataful, un tigan aratos, imbracat pe de-a-ntregul, cu caciula peste plete si biciul in mina, facind pe grozavul. Se rastea minios, ocara, se repezea in gloata-nghe-suita. Cu citeva vorbe, Dionis l-a potolit. Si ne-am miscat cu tot bulucul spre inima salasului.

Satrele-ntr-un pes sedeau revarsate intr-o curatura proaspata, pe un tapsan verde, cu citiva brazi uriasi crutati in picioare si sumedenie de trunchiuri taiate, din care curgeau gramezi de rasina. Peste tot, vetre stinse, gramezi de carbuni si cenusa, topoare stricate, unelte zvirlite, vase aruncate, hirburi si cioburi imprastiate, zdrente, hirtii risipite, mormane de oase si scirne semanate, la care rodeau ciinii, linga rufe si stambe, otrepe, zdrente intinse pe iarba, alaturi de cove-tile in care oracaiau pruncii uitati acolo, miscind din miini si picioare ca niste carabusi negri cazuti pe spate, in paza godacilor, care ii rimau ca pe niste copai cu gunoi. in ramatul acesta universal am strabatut incet, cu popasuri pe la anume corturi, tabara, si ne-am indreptat spre capatul de sus al poienii. In strungareata dintre doi brazi impletiti deasupra se adapostea un cort mare, la fel cu al lui Dionis. Doar ca intrarea era aparata de siraguri de margele colorate dese si lungi pina in pamint, alcatuind o perdea ce se despica si se alcatuia nu-maidecit Ia loc cu clinchet sticlos. Pe lavita de afara ne astepta un batrin inalt si impunator, cu plete si barba albe, sprincenele stufoase lasate peste ochii mari, rotunzi, cu albusul enorm, niste ochi vii si insufletiti, incrustati in chipul linistit ca doua vietati de sine statatoare. Peste straiele de cinepa incinse cu briu verde si cioareci muntenesti strinsi pe pulpe, mosneagul purta o zeghe lunga de aba inflorata cu gaietan rosu si in dreapta tinea toiagul cu cinci noduri al bulibasiei.

Era judele Stanciu, cirmuitorul liotei.

Dionis i-a intins mina si i-a daruit citeva clondire cu vinars si slibovita. Ochii celorlalti sein-teiau de jind.

Batrinul, in picioare, a poruncit sa ne aduca doua jilturi si ne-a poftit jos. El s-a asezat la loc pe lavita. in fata noastra s-a varsat norodul Ia umbra raristii.

O viermuiala tarcata, de copii in hirjoana, de codane zbenguitoare, de muieri cu prunci in spate, de babe cocirjate, de flacai pusi pe trinta si barbati asezati turceste sau tologiti ca dupa cine stie ce osteneala, care goi, care jumatate despuiati, unii cu tunici soldatesti si chipie, altii cu surtuce tirgovete, un amestec de fuste vargate, basmale rosii ori albastre, fote si ii tipatoare, toti flecarind, strigind, tipind, gilcevind, ocarind, bolborosind intr-o libertate netarmurita, ca intr-un bilci infiripat sub ochii nostri. Numai vataful, aruncat de colo-colo, cu biciul nefolositor pe mina, se istovea zadarnic, nestiind ce sa mai faca.

Cit ai clipi, a rasarit din pamint, cu dibla hirbuita sub barbie, un balaoaches bocciu, cu joben in cap si papuci in picioare, urmat de tambalagiul surd si mut, mincat de varsatul mare, care purta cu ifos pe burta iesita-nainte instrumentul ce chelalaia ca un ciine schilodit in batai si s-au apropiat cu ploconeli sa ne faca o cintare. Dionis, cu un bacsis, i-a abatut spre haraimanul care atit astepta. La cele dintii scirtiicli, puzderia de fiinte neorinduite si incilcite in toate felurile, ca o pilitura de fier la apropierea magnetului, se aseza in forme rinduite, se impleti in lanturi armonice.

Flacaii prinsera de umeri si briie tigancile care sarisera la joc. Virstnicii si femeile cu fuste lungi, ardelenesti, nu se lasara mai prejos, si pamintul framintat sub ei incepu sa miroasa a iarba cruda si a Iamiita strivita. imprejur, dancii, holbati, luau lectii, privind la picioarele dantuitorilor, si incercau sa faca la fel.



La o porunca a bulibasei, caruia Dionis ii soptise ceva, se aprinsera focuri, si din cosurile aduse de baietii nostri iesira pulpe de oaie, ciozvirte de berbec, hartane de pasare, muschi si coaste de porc, brinzeruri, piini si alte bunatati, impreuna cu respectivele sticle de rachiu. Alti tigani se repezira la carute, unde indata rasunara ciriieli ragusite si cotcodaceli spaimintate. Curind, toate gainile ciordite se parpaleau in frigari. A fost un ospat neasteptat, din care ne-am infruptat si noi, asezati in capul trimbei de oameni de o parte si de alta a unor pinzeturi intinse pe pajiste.

Desi ma uluisera amestecul de bazar pestrit, iteala scinteietoare de colori, misuna de pici despuiate, tirgul de grumazi descoperiti, sinii goi si slobozi sub pieptarul salbelor galbene, pulpele suvelcate ale fetelor, nurii dezveliti ai femeilor rasturnate pe jos, dansurile dezmatate, pozele nerusinate, cautam totusi sa gasesc pe cea care vrajise mintile lui Dionis si nu o aflam. Nu putea fi nici galesa cu ochii genosi si pintecul armonios de baiadera, nici nurlia cu trupul de violoncel de abanos, nici arzuia cu sinii durdulii si buturii coapselor neastimparate ca niste serpi, nici almeea mladie de alaturi, cu umerii bucalati, cu carnea patinata si sinii patetici, nici nubiana sfruntata ce-si lafaia titele impungace cu sfircurile boite in rumenele la fel cu buzele. Nici sopir-la cu miezul ochilor galben, care se strecurase cu ghiocul pina la noi, gatita in ilic rosu scurt, de sub care salele de tuci slefuit, frumos santuite, ca la o torsa antica, lunecau dirdaus ametitor spre rotunzimile bucilor. Nici molateca din fata, cu priviri vulpesc si pieptii camosi buluciti sus spre gura polcutei, strinsa pe mijloc in copci gata sa plesneasca si care se marghiolea spre noi alin-findu-si boiul pe soldurile viclene.

Spionam fiece cuta, cercetam orice zimbet, insemnam cea mai usoara incruntare ori lumina pe chipul lui Dionis. Pe toate le privea cu o rece bunavointa si le alunga. Ele se abateau numai-decit, inlaturate din ochii si preocuparile lui, atintite aiurea.

Satui de zarva, ne-am departat spre fundul vaii, unde ne-am dat intr-o rina pe velinte moi, cu Stanciul alaturi. Dupa noi s-a luat, ca o catea greoaie, labartata de prea mult fatat, cu titc flescaite atimind aproape de pamint, Kiva, vrajitoarea laii. Si aici eram dezamagii. Ea dezmintea tipul clasic de baba incovrigata pe picioare sfrijite ca fusele Ma asteptam la un chip de smochina neagra, ponosita, din zbirciturile careia sa iasa lama unui cosor coclit si sa friga doi ochi rautaciosi de vipera, fara pleoape. Kiva, dimpotriva, era o baldira groasa, butucanoasa, cima, cu fata rotunda slinoasa si patata ca o luna mincata de vircolaci, dar cu o expresie de bunavointa si intelegere omeneasca. De pe soldurile revarsate ca niste perne in laturi, de pe tirna umflata a pmtecului bardahanos si de pe fundul de banita al tirtitei, fustele, urcate ca pe niste coviltire, cadeau in cascada peste picioarele umflate si, curios, parul frumos pieptanat, cu carare la mijloc, batea in rosu. Tip de codoasa! Numai ochii o dau de gol. Ochi rotunzi de bufnita care scruteaza umbrele si vad in bezna Iar miinile mici, cu degete delicate si nervoase, ii destainuiau toate iscusintele.



A facut o temenea si a asteptat. Dionis i-a trimis semn spre mine. Ea si-a sumes cuviincios fusta si s-a asezat greceste in fata mea, si-a scos din sin cartile soioase. A inceput apoi sa le ames-tece. boscorodindu-le fara sa ma slabeasca o clipa din ochii strapungatori infipti in fruntea, in ochii, in obrazul meu. Curind i-am simtit arzind dincolo de oasele testei. Si, sfios, m-am supus ca unor jefuitori.



De trei ori a intins cartile misterioase, de trei ori le-a strins nemultumita si a dat sa plece.

- Ce c? a intrebat Dionis.

- Nu cade bine.

- Spune totusi, o indemna el, varul meu e tare. Nu crede si nu se sperie.

- E mai moale ca aluatul de colaci, replica ea. Si o sa fie curind pus in cuptor fierbinte. Ce-o sa arza Vai de inima lui!

Eu ascultam amortit.

- Mai cearca o data, o ruga Dionis. Poate se schimba.

Ghicitoarea insira inca o data cartile, acum in alt chip, in cruce, apoi le rindui in cerc, le acoperi cu altele puse peste ele cu fata in jos, le impereche, le sufla, le desfacu, le dezbatu si pe urma ma privi aspru.

- Primejdie mare, de slabiciune la inima si tulbureala la cap. -Asta a fost? intreba varul meu.

- Nu. O sa se intimple acus, curind, pe drum de seara. Batrinul jude ma privea cercetator.

Scaparea-i la un crai de toba, proroci Kiva, ridicind ochii de pe carti si uitindu-se la Dionis. Un crai de toba care se atine cu bratele pline de dragoste. Si adause citeva cuvinte pe tiganeste.

- Ce spune?

- Spune ca as face bine sa te trimet acasa la parinti, chiar acum, imi talmaci el deschis. Si-ntoarsa spre mine.

- Daca nu-l asculti si nu te supui, nu te mai scoli.

Si pleca fara alta vorba. Batrinul, obosit, se urni spre cort. Dionis se lua dupa ea.

- Ma duc s-o imbunez, imi sopti el asteapta-ma aici.

Ramas singur, i-am vazut, in aromeala ce ma cuprinsese, cum au stat mult de vorba calcind in sus si in jos, peste umbrele lungite ale brazilor. Cind s-a intors, l-am intrebat daca a cerut tigancii lamuriri. Ce i se aratase de nu a putut sa destainuie fata de mine?

-Are o prestiinta extraordinara, incepu el. Dar de asta data sper ca a amestecat planurile. Ceea ce a vazut se refera la trecut, la boala ta. N-am nici o alta explicatie. Si nu mi-ar placea deloc sa fie altfel, adause ca penlru sine, ingrijorat.

- Dar ai vorbit mult cu ea, observai eu.

- Despre altele, raspunse el pe ginduri. Dealtfel, ea nu-si mai aminteste nimic din nalucirile ce i se fac cit sta cu mintile atintite asupra semnelor din cartile desfacute. Cum Ie stringe, se sterg toate ca un vis uitat la desteptare. Ghicitoarea este o unealta pasiva. Puterile ei incep cind se preface in vrajitoare, imi lamuri el.

Vinzoleala se potolise. Tiganii, imbuibati, plecasera la satre. Poiana sta arsa, imputita, minata ca dupa o razmerita, pingarita de toate ramasitele necurate ale bairamului, lasate pe scama mustelor si altor ginganii. Tigancile tembele nu adunasera nici macar vasele, pe care ciinii, dupa ce le linsesera, le intorceau cu fundul in sus. Pajistea, unde mirosise a lamiita, duhnea acum a seu de oaie invalmasita cu duhoare de sudori

Si m-a cuprins indignarea. Nu m-am mai stapinit. Am dat drumul unei aspre mustrari in obrazul lui Dionis. Pentru risipa fara mila a atitor bogatii asupra unor netrebnici, pe cari, lingusindu-i, ii strica si mai rau, pentru oropsirea mosiei, pentru jalea dadei, pentru decaderea lui Ajunsese prada unor snapani care il exploatau, batindu-si joc de el. Si el se lasa jacmanit, nadajduind ce? l-am facut intreg procesul pe care i-l ridica gospodaria paraduita. Pledai cu elocventa contra lui plingerea pamintului si a vitelor, a codrilor si a oamenilor parasiti, tradati, vinduti de el. El a ascultat cuminte tot rechizitoriul, fara un semn de suparare sau macar de nerabdare. A tacut, serios, atintit, privindu-ma tot timpul. A trebuit sa tac. Consumasem toata ciuda strinsa, si el nu-mi alimenta verva, nu ma stimea cu nimic.

- Miine pui sa se instaleze un joc de golf. Nimic nu astimpara mai mult toanele. Tenisul e prea usuratec, si de vinatoare nu esti inca gata, fu tot raspunsul si apararea lui. l-am intors minios spatele.

- Acum trebuie sa plecam, inainte de asfintit, sa urcam pe lumina. Si ma smuci de haina. Apoi o lua linistit spre cortul lui Staneiu, pentru ramas bun.

Dar la cotitura de sub poalele padurii se ivira din umbra doua femei. Dionis, intii gata sa se repeada, incremeni. L-am privit lacom. Numai pe el. Ceva imi spunea ca acolo este esentialul, ii simteam in muschii incordati pina la plesnire, ca in mine insumi, tot freamatul si intreaga lui frinare. Ma miram ca nu scrisneste ca un otel strins scurt. Numai singele nu si l-a putut stapini. Rosata biruise smoleala obrazului si, navalitoare, stralumina prin pielita ramasa neclintita. Tim-plele bateau ca doua aripi tintuite.

Am intuit, adica am stiut fara cazna, dintr-odata, totul. In el, ca in oglinda, fara sa ma intorc, masuram inapoia mea minunea asteptata, frumusetea carc-si trimitea catre el crainicii de departe. Emotia lui ma prinse ca o contagiune subita. Si, pierdut, am inceput sa tremur pentru el.

- Rada, gemu Dionis, si-i atinu calea.

La strigatul lui, iesi Staneiu. Eu intorsei capul. Venea, calcind poiana, prin mijirea serii, fecioara sacra din miniatura indiana. Aidoma. Acelasi mers modulat in cintec, aceeasi statura cu formele pure, aceeasi mindra gingasie, pletele cu reflexe albastre incadrind sombrul oval al chipului covirsit de ochii magici, sinii infloriti pe negrul liman al pieptului, si mai ales sub bo-rangicul galben al vesmintului, coapsele stravazute ca doua zeite misterioase, pe umerii gemeni cu chiupul tanic al pintecului.

- Sakuntala, strigai inspaimintat si, tara sa stiu ce fac, imi pipaii buzunarul.

- Cartea e in haina cealalta. Dar nu mai ai nevoie de ea. Autorul e depasit Dionis isi cistigase cumpatul si la rindul lui ma citea usor ca pe un abecedar.

- Norocul sau nenorocul, urma el, iti daruieste, aici, aievea, tot ce e searbada inchipuire in poem. Iata pe prietena Sakuntalei si pe sihastrul, tatal ei adoptiv. Si-mi arata pe Staneiu, care, cu barba alba, zeghea lunga si toiagul noduros, lua infatisare de brahman.



Cit timp trecuse? Ajunsesem la camping? imi incordai ochii. Eram intr-un alt cort, necunoscut, mai incapator si mult mai bogat impodobit. Priveam strein bagdadia de matase galbena, plisata in cute dese si lungi, in forma de soare. Apoi deosebii sipetul din colt, incrustat cu sidefuri. Distinsei divanurile imbracate cu chilimuri, jilturi acoperite cu blanuri; pardoseala de covoare groase cit niste mindire. incepeam acum sa vad limpede. In fata mea, batrinul pufaia pasnic, asezat turceste jos pe un plocad. Dionis, linga mine, ma cerceta nemilos, cu o curiozitate ascutita, s-ar fi spus cu o bucurie draceasca.

Rusinat, m-am dezmeticit de-a binelea. Stiam acum. Ma aflam in cortul lui Stanciu. Eram singuri numai noi trei. Rasuflam inviorat. Sakuntala fusese o nalucire. Mincasem mult, ma surex-citasem si nu-mi facusem siesta.

S-a tacut indelung. O tacere voluptuoasa, in care ma odihneam ca dupa o truda titanica.

Primul cuvint mi-a detunat ca o pusca in ureche. Dionis ma intreba cum ma simt.

- Bine. Excelent. Daca vrei, putem pleca.

- Nu inca. Trebuie sa vie Kiva cu un raspuns.

Nu ma interesa. Ardeam dupa alt raspuns. Ma intorsei la gindurile straine de unde ma rup-sesem. Cine se pleca si alegea din nisipul vremii? Si cum? Nu aveam pe cine sa-ntreb. Ma uitam, cautam in golul launtric. De ce nu este nimeni? Arunci, si acolo, am facut, autentic si pentru unica oara, experienta acuta a sufletului. Nu de-a dreptul. Simtindu-i lipsa. in tot acest timp cred ca Dionis si Stanciu vorbeau. Nu-i auzeam. M-am desteptat intr-un haraiman de glasuri intari-tatc. Afara rasunau strigate, tipete, injuraturi, chemari furioase, ocari. Un tiganus tisni, gifiind, printre siragurile sonore.

- L-a prins pa Florea. Sa bat pa el

Si o zbughi inapoi, sa nu scape spectacolul. Mi-am inchipuit un hot. Judele s-a ridicat. Mie nu-mi pasa si vream sa ramin pe loc. Dionis, care sarise cel dintii la usa, lasa pe Stanciu sa iasa si ma tiri apoi cu el.

Afara valea era inca poleita de pulberea amurgului intirziat. Navala larmuitoare de oameni furiosi se oprise in fata cortului si inconjura o roata de tigani. in mijloc, un ins mai inalt se apara, cu capul, cu picioarele, cu spatele si umerii, cu sezutul, de altii tabariti pe el, care sareau sa-i smulga ceva din bratele strinse la piept. Vataful se itea cu biciul doar prin latura copiilor. Nu indraznea sa intre in viespar. La glasul lui Stanciu, bratele se pogorira. Harta se potoli, vataful prinse curaj si pocni cu harapnicul in ei, despartindu-i. Se alese de o parte tiganul atacat cu vreo citiva sprijinitori si de alta valmasagul vrajmasilor galagiosi. Stanciu, cu toiagul ridicat, porunci scurt ceva pe tiganeste. Biruitorul se desprinse, inaintind cu bratele strinse pe ceva intunecos. Lucru furat, ma gindii.

- Intra in cort, ii spuse Dionis, si-i facu loc la usa.

El ramase afara pina ce gloata gilcevitoare se risipi spre satre, minata dindarat cu biciul. in tabara pilpiiau pe vetre aprinse ochiuri vesele de foc.



Eu vream sa plecam. Dionis ma lua inauntru cu sila. Vinovatul tinea la piept im pui de urs. Spaimintat, ursuletul ascundea capul in subsuoara flacaului.

- L-am adus pe Florea

Si povesti cum il scosese din miinile golanilor care-l furasera si alergase cu el aici. Nu era deci el hotul

-Trebuia sa-l lasi, il certa Dionis. S-a facut mare si nu mai are rost aici. Acum tine-l la tine. Miine il dai mesterului ursar.

Tiganul asculta nedumerit, cu o cuta de nesupunere intre sprincenele groase.

- Dar Rada ce are sa zica? se intoarse el spre jude.

- Rada?

Si, pina sa ispraveasca Dionis vorba, din fundul cortului se ivi ca o furtuna, fulgerindu-si frumusetea, Sakuntala. Ajunse linga noi.

- Florea striga ea Puiul ghemuit in bratele tiganului ii sari la piept si o prinse duios cu labele de grumaz. Fata se intoarse sa fuga.

De data asta mi-am incarcat vointa cu toate puterile ca sa ramin intreg, si aici, pe loc, sa dezleg intimplarile.

Dionis, iesit in drumul fetei, vru iar s-o opreasca.

- Rada, rosti el incet, te astept de-un ceas. Pentru tine am intirziat.

Dar Sakuntala facu un pas in laturi, si in locul ei, de dupa perdea, ramase Kiva, mingiindu-l cu ochii ei vazatori prin bezna.

- E mihnita si ostenita, saracuta. Iart-o, stapine. A alergat toata ziua prin padure.

Prin nu stiu ce sfortare, imi impartii in zece prezenta de spirit si-mi multiplicai luciditatea. Cu aceiasi ochi si in acelasi timp vedeam cortul intreg si fiecare parte a lui. Slaveam pe Sakuntala, urmaream alintul ursuletului cocolosit. Spionam pe Dionis, cercetam pe jude, studiam pe Kiva, luam semnalmentele tiganului care mintuise puiul, tineam din scurt calea fetei, sa vad pe unde a rasarit in cort si unde are sa piara iar, atent la fiecare gest, la orice vorba. Pe toate le-am inregistrat si le-am sintetizat deodata. in fundul cortului se misca o perdea nevazuta pina atunci. Prin despicatura ei se iveau pe rand doua capete speriate. Peste ele navali si se facu nevazuta Sakuntala. Dionis frinase din nou. Drept, inghetat de rece, intidea un bacsis tiganului care adusese ursul si poruncea sa-i aiba de grija. Kiva il clocea cu privirile si-l rasplatea cu zimbete pline de fagaduinte.

- Ti-o aduc eu pe puica imblinzita ii sopti.

Batrinul, incovoiat sub rafala ce trecuse, sta posomorit, fara nici o autoritate. Puterea se impartea intre Dionis si Sakuntala. Acul cumpenei il misca Kiva.

Ma intorsei in mine. Mintile-mi, stimite spre vis si profetie, sparsera cortul si alergara pe zeci de perspective deschise afara, in lumea unde fericirea se amesteca de-a valma cu chinurile.

Din acest tablou, ce ameninta sa ramiie multa vreme neschimbat, cu fiecare din noi incleiat P6 locul si in gestul pe care-l prinsese iesirea Sakuntalei, ca intr-un film oprit in loc de-o pana a motorului, ne-au scos brusc ciobanii. innoptase. ingrijati ca nu mai veneam, ei ne ieseau inainte cu facle sa ne calauzeasca. Nu era luna. Sus, cerul, deasupra vaii, pulsa cind seinteieri, cind intunecimi, ca o inima prin care curgea singelc noptii cu globulele stelelor. Ne-am luat ramas bun si am urcat pripoarele inapoi. Masalalele naltate de miini sombre scoteau pe rind din bezna, odata cu stoluri de umbre zburate de pe poteci, mesteceni albi si brazi negri, huidume ale noptii cu misuna de fosnete si soapte. De departe, din vechimea codrilor, hohotele voinicesti ale huhurezilor clocoteau in mine ca niste imnuri fantastice. Un gust de viata, vie, nebuna, o betie telurica ma impingea numai spre prapastiile ce margineau cararea. Ca un demoniac, m-as fi tavalit pe pamint, m-as fi dat de-a dura pe ripi, m-as fi rostogolit in vai. Stiam ceva, si inca nu dezlegasem ceea ce stiu. Tineam ceva, si inca nu mi se deschideau pumnii de peste ceea ce inclestasem



" se pleaca si culege din nisipul vremii aurul etern "



Ma plecam si culegeam stropii aprinsi de rasina, cazuti din torte, care-mi frigeau degetele. Bijbiiam dupa flori si apucam petale de umbre pieritoare ori nimeream spini.

Ajunsi la cort, nu l-am slabit pe Dionis pina nu mi-a spus istoria cu ursul. Desi fara chef, el s-a invoit.

Cineva, un tigan necunoscut, daruise Radei

- Sakuntalei, indreptai.

- Spune-i cum vrei, consimti el, ii daruise pe ascuns un pui de urs, neintarcat. Ea il botezase Florea, il crescuse cu lapte, cu fragi si zmeura, cu miere salbatica. il purta numai in brate, il ducea im circa, il legana, il culca intr-o albiuta, ca pe un prunc, linga ea. Slabiciune de care vreau s-o dezbar, zise Dionis.

- De ce? sarii. Sakuntala nu crestea un pui de caprioara? Puteai cel mult sa-i dai si tu unul. Mi se pare ca esti mai degraba gelos.

Dionis zimbi.

- Nu-i asta. Florea crescuse, se facuse mare si nu mai putea minca degeaba. Dupa legea ursilor si a tiganilor, trebuia sa invete sa joace. Daca mai trece vreme, ea ramine cu o fiara salbatica in spinare.

Bagai de seama in tonul lui Dionis oarecare ranchiuna. il siciia dragostea fetei pentru animal.

- Rada insa nu se invoia, urma el. Tinea sa-l crute de asprimea lectiilor, de batai, de carbunii aprinsi.

- Carbuni aprinsi?

- in sfirsit, nu importa mijloacele de care se folosesc ursarii.

- Cind e vorba de puiul Sakuntalei, importa mult, facui furios. Dionis se uita piezis.

- Poate ca ai si tu dreptate. Dar vezi, pentru tabara ea nu e decit Rada, fata adoptiva a lui Stanciu, si trebuie sa se supuie rinduielilor mai ales ca toti o pizmuiesc, aproape o urasc.

- Nu ma indoiesc, si ma infierbintai. Au pentru ce s-o urasca. Nu e din rasa lor. Nu ti-a trecut prin cap ca a fost furata de tigani cind era mica?

- Si daca m-as fi gindit, cu ce mi-ar fi inaintat asta treburile? spuse nepasator Dionis. Si asa, ca tiganca, si situatia ei este foarte grea.

Aflai astfel ca aproape toata tabara ii este impotriva. Afara de cele doua prietene si de citi-va flacai, cumparati de el, care ii tin parte, ceilalti vor s-o tavaleasca in cenusa satrei. S-o marite dupa cine stie ce tigan scirnav. Sa-i terfeleasca frumusetea cu munci istovitoare, sa-i incovoaie mindria sub poveri. S-o vinda, s-o speculeze ca pe-o marfa. Batalia pentru puiul de urs era de fapt batalia ci. Ursul era un simbol.

- De ce nu-i iei apararea?

- I-o iau in felul asta. Jertfind ursul, zvirlindu-I prada gloatei, o scap pe ea, pina pot sa-mi indeplinesc planul. Rada a facut greseala neascultindu-ma ii trimisesem vorba

- Cum, facui uimit, i-ai trimes vorba?

- Prin Kiva.

-N-ai vorbit tu cu ea?

- Nu. De multa vreme. I-am trimis vorba sa dea puiul mesterului ursar. Si Rada, in loc sa se supuie, a fugit cu ursul in fundul padurii.

- De ce a fugit?

- Ca sa-l paraseasca mai bine acolo, slobod, decit sa-l dea in miinile tiganilor.

- Cind s-a intimplat asta?

- Chiar azi.

- Pentru asta nu am vazut-o in tabara si a lipsit de la petrecere? intrebai.

- Chiar daca ar fi fost aici, nu s-ar fi aratat. Sta tot timpul inchisa in cort si nu patrunde nimeni la ea, spuse intunecat Dionis.

- Bine face, ma bucurai. Prin urmare, cind am vazut-o se intorcea din padure, unde lasase puiul. Atunci puiul ce cauta la tigan in brate daca-l parasise acolo?

- Ursul s-a luat inapoi dupa fete, mirosindu-le urma, si s-a intors aproape cu ele odata in tabara, unde l-au prins tiganii. Abia l-a scos Ciocirdel din ghearele lor.

Aflam astfel numele mintuitorului si-l fixam cu simpatie in minte. inapoierea ursuletului la stapina lui ma emotiona. Strinsei bratele ca si cum l-as fi avut acolo, la piept. il vedeam aievea pustiu si spaimintat, uitindu-se in toate partile si pornind cu mersul lui soldiu. Apoi cum, ratacit, scormonea cu botul, pe jos, urmele dragi. Cind le pierdea, ridica rugator capul si adulmeca intrebind vazduhul. Si iar pornea cu barbatie.







- Fiara e mai credincioasa ca omul gindii tare. Bravo! II iau sub ocrotirea mea de azi inainte, tipai exaltat. Si mai ales o iau pe Sakuntala. Vad ca tu ai parasit-o.

- Bine. Asta de miine, spuse Dionis grav. Am sa te las sa incerci si tu o experienta, dar tot pe socoteala mea. Si-si adinci privirile in ochii mei. Nu ma clatinai. Acum trebuie sa ne culcam, cauta el sa ma potoleasca. E foarte tirziu. Si se indrepta spre pat.

-Apropo, il intorsei. Stii tu de unde sunt versurile astea: sepleaca si culege din nisipul vremii aurul etern ?



~ De nicaieri. Din capul tau. La fel imi vin si mie. Dar le alung acum. Si zimbi cu amaraciune. Cunosc meteahna. Am sa-ti dau inainte de a te viri in asternut un calmant. Altfel, ai sa te zvircolesti toata noaptea. O stiu din proprie experienta. Versuri inseamna delir.

Si topi citeva pastile in paharul cu apa.

- Doza forte, ma preveni.

Baui tot cu nepasare. Bravam orice. Avusesem o zi grea, dar aurul covirsise nisipul din ea.



M-am sculat tirziu. Aflai cu surprindere ca Dionis plecase din zori cu ciobanii in munte. Se ivisera ursi stricatori. Nu se stia cit are sa intirzie. Nu-mi pasa. Abia scapam dimineata de corvoada apei reci si scalimbaierile madularelor. Dionis ma schingiuia, si risei, ca ursarii care deprind puii sa joace.

Am mincat cafeaua cu lapte singur. Calcantraur m-a slujit mihnit.

- N-o sa vi se urasca?

- Nu. Am sa cobor la satre, spusei, cu o logica si o simplitate ca si cind m-as fi asteptat la asta si as fi pus-o la cale de cind lumea.

Ma uitai la ceas. Era opt.

- Veniti la masa? Si glasul sasului se pitigai rau.

- Sigur.

Si am luat poteca spre vale. M-a intimpinat ca ieri alaiul dancilor, m-au sarbatorit tigancusele. Nu le aduceam nici un soi de bunatati. Le-am impartit toti banii marunti citi aveam la mine. Tiganii m-au primit mai cu raceala. Nu s-au omorit cu firea in cinstea mea. L-am cautat pe Ciocirdel si pe baietii care mintuisera ursuletul. Am batut prieteneste mina si le-am spus sa-mi povesteasca totul, cu de-amanuntul. N-aveau nici o treaba. Am colindat cu ei tabara. Ne-am dus la ocolul carutelor, niste harabale inalte, pline cu tot tarhatul si zestrea taberei, gata sa porneasca oricind in lume. Asa cum sedeau, cu hulubele intinse, mi-au placut mult. Dormea in ele nostalgia calatoriilor. Si m-as fi mutat bucuros intr-una daca nu m-as fi temut de murdaria zdrentelor si co-troatelor inghesuite acolo, in care scurmau citeva gaini si cinta un cocos cocotat pe un teanc soios de perini. Am vizitat apoi pe Stanciu, care ne-a primit in cort si ne-a cinstit cu vinars. Tovarasii si-au lins buzele. L-am intrebat pe batrin despre urs. Nu mai parasea genunchii fetei. M-am interesat de Sakuntala. Nu se putea arata. Era inca obosita. Aventura de ieri o tulburase mult. Nu mai aveam ce vorbi. Am iesit si m-am inhaitat cu cirdul copiilor. Din fraga in fraga, din rug in rug, am urcat coastele cu mestecanis ce inchideau pe laturi valea. Am zabovit in zmeurisuri. ne-am incilcit in mureturi pina pe la mijlocul muntelui, de unde incepeau padurile. Cind am coborit la satra, era ceasul doua dupa-amiaza. Copiii ma parasisera de mult, alungati de foame. O liniste calda, aromitoare zacea peste tabara culcusita in poiana vaii. Nu aveam nici un gust sa urc la camping, pentru bucatele lui Calcantraur, oricit de faimoase ar fi fost. Singur, ratacit printre corturi, m-am impiedicat de picioarele goale ale tiganilor intinsi la somn, m-am incurcat in fustele tigancilor trintite la umbra, am sarit peste albiutele cu prunci si am iesit sus in rariste. incepusem oarecum sa simt singuratatea. Nu apasatoare. Rascolitoare mai mult. Mi-era lene si sete. Ma intrebam, vazindu-ma singuratec, de ce nu s-a entuziasmat tabara de prezenta mea. Simplu si omenesc; nu le adusesem daruri. Dar asteptam baietanii lui Dionis cu tirnele pe cobilite si panerele pline cu prajiturile lui Kalchentrauer. Astea au sa-mi creasca actiunile. Poate am norocul sa strecor Sakuntalei cosuletul cu bunatati. Nu simteam alta nevoie decit s-o vad. Ma multumeam insa numai sa ma stiu in preajma ei, in atingere cu cei care traiesc linga ea: ca in lantul electric cind si al o sutalea ins primeste comotia seinteii descarcate in cel ce atinge firele.



M-am invirtit mult far'de rost, cu ochii in pamint. Cautam aurul etern. Nemultumit, m-am rrintit pe iarba. Cind ma morfoleam mai rau s-a ivit Kiva. S-a asezat linga mine dragastoasa si mieroasa. M-a certat de ce n-am tras de-a dreptul la ea. Se putea sa stau asa raznit si strein? Si m-a luat la satra ei. Mina si punga lui Dionis se cunosteau si aici, in divanul curat, acoperit cu scoarte, in mobilele orasenesti. Si mai ales in mirosul de apa de Colonia, favorita lui. M-a culcat, mi-a dat apa rece, mi-a deseintat si mi-a spus de la capat povestea Sakuntalei, de cind o nascuse maica-sa, sora mai mica a judelui Stanciu, moarta dupa facere intr-un spital de oras. De-aia Sakuntala ramasese streina. Nu o primise ea, moasa taberei, pe miinile ei si n-o infatisase tiganilor asa plina de mizga caznelor neinmuiata inca in apa rece, cum e datina. Din spital au luat-o la sat niste rude, unde crescuse in casa gospodareasca, departe de viata nomazilor. Aici cunoscuse si se jucase cu copii de romani, de la care luase alte obiceiuri. Cind ajunsese mare o ceruse Stanciu si o adoptase.

- De-aia nu e neagra ca tigancile si bate mai mult a rumanca, incheie Kiva.

- Dar tatal?

-Aci e-aci Maica-sa gresise, n-a vrut niciodata sa spuie cu cine. Fata a ramas copil din flori.

- Cine i-a pus numele?

- Acolo-n spital, moasele si doftorii. Rada, dupa numele moartei.

- Dar daca o fi fost schimbata din greseala? Si sarii in sus.

- Cum? se holba Kiva.

- S-a dat tiganilor copilul altei femei. Se intimpla.

- Fugi, boierule, nu mai glumi! M-am dus chiar eu de am vazut-o, cum a facut-o. E a noastra si n-o dam din mina, se otari baragladina.

Basmul Radei m-a leganat si mi-a dat de lucru inchipuirii pina tirziu. Am crescut-o in gind, am leganat-o, am urmarit-o umblind de-a busilea, am primit-o in brate cind a facut cei dintii pasi, am mingiiat-o si am batut pamintul cind a cazut si s-a lovit, i-am cioplit papusi, i-am impletit codite, am laiat-o, i-am cumparat primele rochite si cei dintii botosci. Pe urma tot eu m-am sfisiat cu plinsete acolo-n sat si am dat-o laii, care mi-a purtat-o cu dusmanie pina a urcat-o aici, la Dionis.

Am deschis ochii.

- Si cum de-a iesit atit de frumoasa?

- De vrajile mele, ca era slaba si sfrijita ca o rumanca cind a venit

- Si acum ce gindeste, ce face?

- Sta in cort si asteapta.

- Ce asteapta?

- Ursita ei de aur.

Iar ma intimpina cuvintul aur. Acum nu gindit de mine, spus de altcineva Fara sa vreau, ma plecai sa-l culeg Stralucea ceva jos pe velinta il ridicai. -A, cercelul fetei.

- Al cui?

- A! Radei.



- Ziceai ca nu iese din cort.

- Numai la mine. Vine cu prietenele ei sa le ghicesc, sa le descint.

O bucurie stranie ma patrunse. Stam pe locul unde odihnise ea. Tineam in mina cercelul ei, ca si cum as fi mingiiat urechea care-l purtase, buclele care-l acopereau. Sarii nebun.

- Hai sa i-l ducem!

- Nu se poate, maica, vrei sa te urasca? Rada nu primeste pe nimeni la ea.

- Nici pe Dionis?

- Mai ales.

- Niciodata?

- Neam!

- De ce?

- Daca ai intra matale, ar da buzna peste ea toti tiganii odata. Numai asa ii stapinim. Si cu greu. I-am cerut sa-mi arate macar cum locuieste. Cu mosneagul la un loc? Singura?

De unde rasarise cind isi fulgerase frumusetea in umbrele cortului?

S-a invoit. Si am plecat amindoi. Am facut ocolul salasului si am iesit in dosul asezarii lui Stanciu. Spatele cortului se prelungea intr-o anexa mai joasa, fara deschidere, infundata. Vechea satra tiganeasca din care Rada nu voise sa se mute.

- Si intrarea? intrebai.

- Numai prin cortul lui Stanciu, de care se lipise, si unde raspunde.

- Prin perdeaua de siraguri?

- Pe acolo. De peretele din fund al cortului e ascunsa gura satrei care a ramas a Radei. Dai la o parte cerga si intri in ea,

Pricepeam: era altarul, dincolo de timpla, sfinta sfintelor.

- Ce-mi ceri sa ma bagi la ea? spusei repede.

- Viata, raspunse pe loc tiganca.

- Na. Ia-o! Si ma trintii jos.

- Ho, domoleste-te, fiacaule, facu ea rizind, ca mai ai de patimit multe. Parca esti un noaten prins intii la ham. Se pune-n sezut si nu vrea sa mai traga. Mai bine sa te duci acasa.

Acasa? Nu mai ma tragea nimic intr-acolo. Ce ma astepta altceva decit uritul? Gamalia de cap a sasului cu picioare de elefant. Tenisul Fraulein-ei Lotte. Vintul obisnuit al noptii peste platouri, cu suier aspru deasupra campingului, pe care-l clatina ca pe-o ciuperca viermanoasa, frigul din cort. Aici cel putin vazduhul e cald si linistit. Cerul astupa oala vaii ca un capac de azur, si ne lasa astfel rasuflarea sloboda. Kiva ma privea intrebatoare.

- Mai stau.

- Innopteaza.

- Nu-i nimic. Vin ciobanii cu facle si ma iau

Si m-am coborit iar la salas. Tabara se inviorase. Focurile scinteiau voioase. Puradeii curgeau de pretutindeni si se adunau scincind de foame. Tigancuse zburdalnice se-ntorceau cu cofe pline de fragi si zmeura, cu care a doua zi coborau la tirguri. Fetele treceau cu donitele pe cap la izvor. Muierile mestecau mamaligile aburoase, plecate pe pirostriile incinse. Babele veneau sontocaind cu cosuri de vreascuri in spate. Tiganii cintau. Magarii zbierau, purceii guitau. Ciinii chelalaiau, zburatoriti cu reteveie de la oale. Zarva se molcomea. Zgomotele, risetele, chemarile din ce in ce mai potolite, mai slabe, teseau peste tabara o plasa domestica, o invaluiau intr-o retea care o izola, o ocrotea de restul lumii si al marilor destine Seara se lasa incet, aromitoare, si ne im-pinzea, marama galbena cu miros de brad amestecat cu fum casnic. Dadui cu mina prin par si-I simtii jilav de roua. Dupa ce m-am plimbat si am tras adinc toate izurile amurgului din tabara, am ajuns iar la Kiva. Ma astepta sa ma dadaceasca grijulie. Ciocirdel cu prietenii se alaturara de noi. Am vorbit iar despre fiare, de ursi magici care fura fete, de tigani care se prefac cite un ceas pe noapte in lupi, de vulpi care citeodata dau buzna peste tine si sint fete vrajite. Timpul trecea nesimtit. Se facuse noapte. Si nimeni nu venea pentru mine de Ia camping. Mi-am adus aminte ca ciobanii il insoteau pe Dionis. Kalchentrauer nu iese dupa apusul soarelui din bordei. N-avea cine sa coboare. Asteptam zadarnic. N-as putea jura ca nu dorisem asta. In fundul sufletului eram hotarit de la inceput sa ramin. Numai ca hotarirea nu iesise deasupra. Acum, ca aveam pricina si motive:

- Ramin la tine, Kiva, in noaptea asta. Dorm afara, in fin.

- Ramii, maica Cit vrei Dar nu afara In cortul meu, care e, si zimbi, de acum al matale. Te asteapta. Si ma privi ca pe un copil bun.

Am mincat brinza cu mamaliguta fierbinte, un pumn de fragi si zmeura. Si m-am culcat imbracat. Dar mai ales, lucru mare, fara sa ma spal pe dinti. Mi-am clatit doar gura cu o bardaca de apa.

Tiganii s-au sculat tot ca mine, tirziu. M-am pieptanat cu degetele trecute prin par si m-am lincait putin cu apa rece pe obraji. Am iesit in tabara. Dimineata era o seara rasturnata. Aceleasi guiteli ale rimatorilor si ragete ale magarilor taiate de oracolele de vreme buna ale cocosilor. Aceleasi seincete ale copiilor cerind mincare, aceeasi iteala a muierilor la apa si a babelor dupa vreascuri. Doar ca tigancusele, in loc sa vie, plecau cu cosurile dupa zmeura. Iar impinzeala de fum amestecat cu iz de rasina, in loc sa se intunece, se lumina din ce in ce. Gogoasa de liniste in care se culcase tabara se spargea si salasul intra iar pe tarimul lumii Roua, in loc sa cada frageda, se zvinta.

Ma desteptasem dispus si cu foame. Am intrebat pe Kiva ce are de mincare. Vream sa orin-duiesc si cu un banchet obstesc. Bineinteles, nu in proportiile celui dat de Dionis. Si ma interesau rezervele taberei.

Tabara nu mai avea aproape nimic. Totul se risipise in praznicul de pomina de alaltaieri.

Bine. Sa asteptam pina vin oamenii de la camping cu merinde.

Am trecut ziua in acelasi chip. Cu copiii la zmeura, dind tircoale cortului Radei, de palavre tu Ciocirdel si prietenii lui. Am patruns si mai adinc in viata taberei. Am admirat si mai pasionat .mpletirea amurgului peste salas si am adormit sub obladuirea Kivei, cu flori de dragoste la cap.

A doua zi am aflat ca oamenii cu merinde nu se aratasera. Tiganii incepeau sa flaminzeasca. Deloc brinza. Nici un fir de malai. De carne, nici vorba. Pina acum boierul Dionis avusese de 8riJa sa nu le lipseasca nimic. Toti ma inconjurau ingrijorati. Kiva ma sprijinea.

- Ce vreti de la dumnealui, nebunilor? Ce, e parintele vostru? Duceti-va la jude.

~Nu, Kivo. Au dreptate. I-am luat sub ocrotirea mea si m-am legat sa-i chivernisesc. Cheama vataful.



- Vataful? Pai ce poate nepricopsitul ala?

- Sa plece numaidecit Ia cort sa aduca mincarea mea de la Calcantraur si merindele sosite de la conac. ii fac ravas sa i se dea tot ce se gaseste in bordeie.

- Nu se poate, boierule. Tiganii n-au ingaduinta sa urce acolo.

- Unde, acolo?

- La cortul stapinului.

- N-au voie la Dionis?

- Nu Nu pot trece peste semnele puse de dumnealui in drum. Pindarii vegheaza zi-noapte si trag. Asa sinl poruncile.

Aflai cu uimire ca Dionis intarcuise cu strasnicie tabara. Nimeni nu indraznea sa treaca anume hotare statornicite.

- N-are cine duce de la voi un bilet lui Calcantraur?

- N-are. Decit matale.

M-am plimbat prin tabara flaminzita. Tiganii scuturau traistele goale de malai, intorceau co-vetile de faina cu fundul in sus. Cercau unul de la altul, intindeau doi-trei de-un codai de mamaliga rece, de-un ciolan ramas cu putina carne pe el.

- Ne-a parasit boierul, parintele nostru, se olecaiau. Si numai putoarea e de vina. intrebai cine-i putoarea.

Era Rada. Tiganii o urau ca se impotrivea stapinului si nu vrea sa se tie cu el.

Am fagaduit tare, in auzul taberei, ca am sa aduc numaidecit belsugul si i-am rugat sa se potoleasca. Ma bucuram ca am bun prilej sa rascumpar linistea Sakuntalei in schimbul citorva saci cu malai. Am urcat repede la Stanciu, sa ma incredintez de adevarata stare si sa ma sfatuiesc.

Batrinul ma asculta serios. Nu stia nimic.

Trimise dupa vataf. Acesta dete lamuriri si intari totul. Era adevarat ca nu se mai gaseau deloc merinde si tabara ameninta sa flaminzeasca.

- Daca nu vine hrana azi-miine, trebuie musai sa ridicam satrele si sa plecam, noi dupa munci, tigancilc la ghicit si furat, copiii la cersit, sfirsi vataful in larma liotei ce ne inconjura.

Starostele facu semn de liniste.

Mai avea la el in pastrare citiva saci de malai, o putina de cas, cileva cosuri de brad cu brinza. o duzina de oua. Sa se ia in tabara. Mi-era ciuda si nu stiam cum sa-l opresc. Mi se parea ca jefuieste pe Rada.

Oricum, se gasise o dezlegare, pentru prea scurta vreme. Luai cirmuirea in miini si, alaturi de vataf, de Ciocirdel si alti tovarasi, chivernisii ratiile, socotii, impartii. Si, furios, urcai sus.

Aici, alta surpriza. Nici un pic de-ale mincarii. Kalchcntrauer inchisese bucataria. Rezervele se sfirsisera, consumate de ospatul de mai ieri, cind, dupa porunca lui Dionis, se carase totul la tabara. Doar pentru mine de s-ar gasi un ou, doua si un colt de franzela scapate din gurile capcaunilor. Sasul nu putea suferi pe tigani. Si gamalia de cap i se micsorase parca de ciuda si grija. N-avea nici el ce minca. Pe fetita o trimisese acasa. Si nu stia ce sa faca. Sa plece si el? Astepta ordinele mele.

- Ce-a spus Dionis cind a plecat?

- Sa ascult de d-voastra.



- Bine. Trimite si cumpara de la Brasov, cum faceai cind era Dionis. Dar nu trufandale. Sa se aduca malai, cartofi, mezeluri, oua.

- Da, dar cum? Si sasul se vaita ca n-avea bani. Varul meu, sculat cu noaptea-n cap si luat la repezeala, uitase sa-i lase de cheltuiala.

-Te cobori si iei pe credit. Doar te cunosc negustorii din Brasov. il cunosteau, dar nu prea-l luau in serios. Si mai ales alimente in cantitati asa de mari, cine o sa-i dea pe datorie?

- Iei din leafa d-tale. Ti-o dam inapoi numaidecit.

- Nu mi-a platit-o inca domnul.

- Atunci tine. Si ma scormonii jenat in portofel, de unde scosei citeva hirtii mici. Sasul se uita cu neincredere la ele.

- Nu ajung decit pentru o zi.

- Nici nu trebuie mai mult. Pina miine vine tot ce trebuie. Si ma interesai de omul rinduit sa urce de la conac mana mosiei.

Ar fi trebuit sa soseasca de ieri seara. II astepta in seara asta. Nu stia de ce intirziaza.

- Dar poftiti in cort sa va odihniti. Va fac o omleta. Trebuie sa va fie foame. ii poruncii sa nu strice ouale. Sa le puie intr-un cos, impreuna cu tot ce se mai gaseste, faina, unt, zahar, orez. Le iau jos

- Domnul nu doarme la noi?

- Nu. Vino cu mine la stina.

Sasul cern iertare ca nu ma poate insoti. Este in cearta cu ciobanii neciopliti si obraznici, care fac dupa capul lor.

Am plecat singur in goana la stina, sa rechizitionez tot ce s-o afla acolo, brinza, malaiul si ceapa pastorilor. Sa pun sa taie citeva oi.

Cind am ajuns, m-a intimpinat scutarul. Nu ma cunostea. M-a lasat sa ma manince ciinii. Am racnit, am urlat la el. Nu s-a sinchisit. Turma nu era a lui Dionis. Oile veneau de strinsura, date la pascut de oamenii satelor din vale. Boierul isi luase cu virf si indesat chiria cuvenita pentru chiria muntelui. Iar din a oamenilor el nu putea vinde. Ce putea era sa se desfaca de citeva sterpe de-ale lui.

- Cit ceri?

Mi-a pretins fara rusine pe-o singura oaie cit n-aveam in toate buzunarele. Dam dreptate sasului, l-am cerut oile pe datorie.

- iti aduc banii cind vine domnul Dionis.

- Ntiu a tustuit el printre dinti, si mi-a intors spatele, parasindu-ma in plata dulailor. Noroc ca era un magadau spatos si c-o bita cu moaca cit doi pumni, altfel m-as fi luat la bataie cu el. M-am intors cu coada-ntre picioare la Kalchentrauer.

- Daca vine sluga de la mosie trimite-o numaidecit cu sacii jos chiar noaptea. Nu-l lasi sa mai descarce aici.

- Da, domnule, facu el ploconindu-se. Atunci nu va mai astept diseara? Nu aprind? si vru sa plece la bordei, urindu-mi ziua buna.

- Si cosul?



- A, da, cosul

Se invirti in loc, scotoci tot bordeiul, ca sa puie cu parere de rau, intr-o papomita, citeva oua, niste coji de piine, o legatura de ceapa si un bot de brinza.

- Putin unt? Nitel malai?

N-avea. Cu cc-mi dasc, il jafuiam, dupa spusa lui, de tot ce se mai gasea si-l lasam nemin-cat. Nu-l credeam, bineinteles, dar n-aveam cum sa-l controlez. Nu era de vina el. Blestemam neglijenta lui Dionis. Am sa-i fac, cind s-o intoarce, un hai sa nu-l mai uite.

Am coborit inainte de amiaza la tabara si am dat Kivei ploconul sarac. Tiganii erau molcomiti cu ce li se cuvenise din partea judelui. Desi obosit, nu-mi gaseam locul. Nervii imi zbimi-iau de minie. Ca sa-i potolesc, m-am apucat de treaba. Am spart lemne Kivei, care gifiia ciopirtind cu toporul citeva aschii de butuc. I-am carat apa. Plecat pe vine, am suflat in foc pina mi-a lipsit rasufletul, tara teama ca-mi labartez genunchii pantalonilor. Eu am mincat tot numai fragi si zmeura. Apoi iar am plecat la tiganii mei, cu care ma legam tot mai adinc. Siesta mi-am petre-cut-o cu flacaii si fetele, strinsi la umbra. Mi-au cintat bocetele miresei moarte, descintecul de urs, am invatat citeva vorbe si injuraturi tiganesti. Pe urma am trecut la covacie. Am lovit cu barosul, ceea ce mi-a facut enorma placere, intr-un fier inrosit, pina ce mi-a sarit o scintcie in ochi. Ochiul se rosi indata, umflat si lacramos ca de betiv. Kiva m-a spalat cu apa de pelin, care l-a inveninat si mai rau. Am cautat musetel. La inaltimea aceea nu cresteau decit margarete.

Dupa amiaza, cu batista uda peste ochiul beteag, am vizitat iar pe Stanciu, oarecum protocolar, sa ma interesez de urs, de Rada. Am dat iar tircoale cortului, cotiturii unde ma intimpinase, sub poalele padurii, vedenia. Kiva ma patrona cu dragoste. Deodata a iesit o fata, insotitoarea Radei. A alergat la vrajitoare fara sa ma vaza pe mine. Cind m-a descoperit, a dat sa fuga. Kiva a opril-o, a domesticit-o cu citeva vorbe si m-a lasat cu ea. O tiganca ochioasa, grozav de sprince-nata. Se uita speriata dupa Kiva, care o parasea, in acelasi timp curioasa la strainul linga care i se poruncise sa ramiie. Nu ajunsesem inca sa seman bine a tigan. Cu laude si linguseli, am cautat s-o cistig de partea mea. Ea era ochii si urechile, pe care Rada, ascunsa ca melcul in cort, si le trimitea afara. Si acesti ochi alunecara pe inelul cu boaba de rubine ce aveam de la mama. L-am scos si i l-am strecurat in deget. Urechile se deschideau, bucuroase de cercei, piepteni pentru parul ei frumos, panglici. I-am fagaduit un comas de matase verde. Dintii stralucira tot intr-un zim-bet. Inelul era arvuna si chezasia tuturor. Mi-a spus ca o cheama Lina. Primea bucuroasa sa duca Radei vorba de la mine ca veghez asupra ei si asupra ursului. Prietenia s-a pecetluit cu legamin-tul sa ne intilnim macar o data pe zi, in anume ceas si loc, pentru schimb de vesti. Fericit, nu bagam de seama puiendrii de tigan ce spionau scotind capetele din tufisuri. Seara am trecut-o la sezatoare. Fetele m-au primit bucuroase. in cosnita Iui Calcantraur gasisem citiva pumni de boabe. La limba unui foc piriitor de coji de mesteacan le-am prefacut in floricele si cocosei, care sareau din tigaie in poalele scurte ale tigancilor. Tirziu, dupa jocuri, snoave si povesti, nc-am despartit intelesi pentru alta petrecere cit mai apropiata, cind sa le aduc bunatati de care trimitea barosanul. Trebuia cu orice pret sa-l ajung daca nu-l puteam intrece pe Dionis. Si ma rodeam: cum?

Am nimerit usor cortul Kivei. Toata noaptea am visat numai cai incarcati cu saci de merinde si balerci de rachiu. M-am trezit vesel. Kiva mi-a talmacit visul: cai albi, veste buna si, asa nespalat, am alergat in tabara. Nu sosise nimic. Salasul flaminzea. Am pornit iar sus. Sluga de la mosie nu sosise. Kalchentrauer plecase la Brasov. Bordeiul, incuiat cu lacat. Cortul, in paza unui prostanac, care nu m-a lasat sa intru. Nu stiam de unde mai iesise si asta. Ar fi trebuit sa ma bat cu el ca sa-mi iau schimburi. L-am lasat dracului si am plecat. N-am tras la tabara, am ocolit-o, sa nu afle tiganii ca n-am facut nici o isprava, si m-am strecurat pe de laturi. Se apropia vremea prinzului. Kiva m-a infruptat cu citeva ciuperci fripte si m-am saturat tot cu zmeura. Am trimis-o dupa Ciocirdel si m-am sfatuit indelung cu el. Disperat, planuiam un furtisag si la nevoie un atac cu silnicie asupra stinci. Vream sa agonisesc mincare si sa ma razbun pe scutar. Se chema ca pe urma, cind s-or limpezi lucrurile, va sa platesc tot ce-am sterpelit. Am chibzuit cum sa rasluim doua-trei oi, pe care sa le abatem spre banda tiganilor ascunsi pe aproape. Citeodata, turmele pasc si noaptea la lumina lunii. Nu mai incapea vorba: daca razbim pina la stina, punem mina pe sacii cu malai si pe burdufele cu brinza. Pentru asta, unul din noi trebuia sa incerce la deal de stina, unde sa intarite ciinii si sa traga pe ciobani. Ceilalti sa ne strecuram pe din vale la oile ramase tara pazitori, sa inhatam citeva oi si, daca gasim drumul slobod, sa intram si sa jacmanim bordeiul. Punerea asta la cale ne legam s-o infaptuim a doua noapte, daca nici in seara asta nu sosea omul de la mosie.

La amiaza m-am intilnit furis cu Lina. imi aducea vesti despre Florea. Rada se simtea mai intremata. imi multumea de cercelul gasit si-mi trimitea vorba sa ma feresc de anume tigani. Fagaduia sa vie si ea la o intilnire. Cind am auzit ca o sa-mi aduca pe Sakuntala, m-am plecat sa-i sarut mina. Tiganca s-a-nrosit pina-n albul ochilor si a fugit speriata. Seara nu s-a mai aratat. Am luat iar pe Kiva si am intrat la Stanciu, sa dezbatem problema aprovizionarii. Ne apropiam repede de fundul traistelor. Judelui nu i-am spus de hotia planuita. S-a hotarit ca daca nici in noaptea asta nu soseste sluga de la conac, a doua zi sa plece un gonaci cu bilet de la mine catre dada Sia. Stafeta l-am ales pe Ciocirdel. Si, acolo pe loc, scrisei un fel de ordin-rugaciune catre batrina dadaca: sa trimeata numaidecit oameni cu doi si chiar trei cai cu poveri intreite ca pina acum, ca sa ne despagubim de cele pierdute. Dionis, care e bolnav si nu poate scrie, tinea s-o instiinteze ca e foarte suparat de neorinduielile infimplate in trimiterea merindelor. Nu cumva omul le dusese in alta parte? Sa se bage bine de seama de acum inainte si sa supravegheze cu strasnicie si mai ales sa nu se mai intirzie. Sfirseam cu fagaduiala ca ne intoarcem curind. Noaptea m-am parpalit flamind si ingrijorat.

In zori eram la tabara. Nici picior de sluga de la mosie. Ciocirdel plecase in goana la conac. Ziua se arata proasta. Tiganii frigeau ciuperci si tocau bureti, intr-o lincezeala mohorita. Dancii, cu arcuri si prastii, prigoneau tarcile si ghionoaiele, alergau veveritele codate, sa le manince.



Seara, ardeam. Ma durea capul si-mi zvicneau toate madularele. Dar adormeam multumit ca scosesem hrana pe inca citeva zile. in zori un nou crimpei de versuri m-a desteptat, cintindu-mi in minte: "Sa ispasim in bucurie pacatele nemuritoare"

"Semn bun, mi-am spus: ispasim in bucurie", si am intrat in tabara. Aici, dezastru. Tiganul se inapoiase cu vestea ca dada Sia era bolnava la pat si nu putuse patrunde la ea. Despre cai aflase ca fusesera vinduti. Sluga insarcinata cu aprovizionarea campingului plecase. Pe el il luasera ai curtii la goana cu ciomegele si-l amenintasera ca daca se mai arata pe acolo il trimit la primarie sa-l inchiza.

Nu mai raminca decit sa duc la bun sfirsit hotia. Ziua mi-am trecut-o impartind rolurile, inchipuind atacul, intr-un fel de repetitie generala. Tiganilor le luceau ochii de bucurie. In capul bandei recrutate, ne-am strecurat de cu seara sub stina si ne-am desfacut in doua, ocolind-o. La vremea somnului de-al doilea, am tisnit din doua locuri opuse. Dar toata strategia noastra a cazut balta. Ciobanii nu dormeau si nu s-au clintit din loc, parca i-ar fi instiintat cineva. Au ramas in stina, cu ciinii de jur imprejurul ocolului si oile ciotca in staul. Vaile au rasunat pina in ziua de chiotele si de focurile lor de pusca. Nimeni nu s-a putut apropia. Abia ne-am tras ca lupii hartuiti spre negura vagaunilor, de unde nc-am intors in tabara spre zori.

Dimineata toata am zacut in cort. Kiva m-a ingrijit, m-a tras cu untdelemn, mi-a dat sa beau buruieni Mi-ar fi trebuit mai degraba mincare buna. Amintirea sasului mi-a venit deodata cu un fel de apa in gura si lehamite de la stomac si m-am tirit c-o noua nadejde sus. Kalch gasise in cort citeva cutii de conserve si de pesmeti. L-am pus sa desfaca una si am mincat-o ca un ga-man singur, acolo pe loc. Pe celelalte le-am confiscat pentru Rada si Kiva. incercam un demers grav. Mi-am luat inima-n dinti si am apelat la Kalchentrauer pentru un imprumut de citeva mii de Ici. Cu lacrimile-n ochi, s-a vaitat, s-ajurat ca n-are.

- Poate gasesti acasa, la vecini ori cunoscuti, cu dobinzi mari, il rugai.

Nu credea. Dar are sa incerce, sa caute. Am intrat atunci in cort si am adunat hainele bune cu care venisem, o valiza cu camasi noi, alte rufe scumpe, ciorapii, pantofii. Adaugam un portiei din piele de crocodil cu coltare groase de platina si monograma de aur - o raritate - aparatul de ras englezesc din cel mai curat argint, cu ascutitoarea lui originala, precum si alte maruntisuri si i le-am dat sa le duca la vinzare. Si l-am expediat imediat la Brasov. Eu m-am coborit cu cartofii tirguiti din ultimii bani. Cum nici un tigan nu indraznea sa urce la camping, nici chiar alaturi de mine, a fost nevoie sa car eu singur suta de kilograme, in cinci dati, pina la jumatatea vaii, unde asteptau flamanzii. Kalchentrauer si prostovanul - singurii ramasi sus - se luptau cu geamantanul si valizele ce luau drumul Brasovului. Nataraul pe care-l rugasem sa ma ajute si ma refuzase se intorcea din cind in cind, de departe, lasa jos povara si murea de ris privindu-ma cum mergeam de-a busilea cu sacul in spate. Dar liota era iar mintuita, macar pentru citeva zile. Salasul raminea pe Ioc Biruiam din nou pe cei care cereau plecarea si injurau pe Stanciu ca numai de hatirul lui Dionis tine tabara acum vara in munte, cind tiganii se cuvenea sa cutreiere tara plina de poame si grinc coapte, unde pe o munca de nimica pina si copiii cistiga mincare si bani. Prunele se coc, porumbul face tinta, iar ei se usuca si putrezesc in gaura asta

Ziua mi-am trecut-o iar intre tigani cu chiverniseala. Cu prilejul asta am vazut chipuri noi, obraze necunoscute, adause celor vechi. O satra de rudari incepuse in marginea padurii sa scobeasca in trunchiuri albe de pluta groase cit butia albii largi ca niste barci. Altii lucrau linguri, furci si tocatoare. Mirosea a lemn proaspat si viu. Aschiile fisiiau dulce. Talajii se desfaceau lin, ca panglicile de atlaz. Nu m-am putut opri sa nu ma culc in ele. intr-o satra alaturata se pripasise o familie de spoitori imbracati, si tiganii si tigancile, cu salvari largi, innodati pe glezna. Barbatii purtau in cap cialmale, ca niste placinte de cirpa. Trecusera de peste Dunare si vorbeau turceste. I-am privit cum cositoresc tingirile sclipitoare ca argintul. in cazanele adinci intrau femeile cu picioarele, invirtindu-se in ele ca niste paiate. Am intilnit un ursar incins peste mijloc cu lant de fier. Am aflat astfel ca tabara nu numai se primenea, dar crestea necontenit.

Dionis statornicise legaturi cu alte satre si lai, de la care soseau si la care plecau mereu tigani. Un fel de schimb intre tabere Unii se duceau dupa treburi si furtisaguri. Altii se intorceau din aventuri si ispravi. Toti jurcaniti, slabi, flaminzi, haituiti de jandarmi. Trebuiau adapostiti, ascunsi, saturati. Ma hotarisem sa le fac o catagrafie.

Au trecut asa multe zile si nopti istovitoare. Socoteala lor am tinut-o pina la a cincea, a sasea. Pe urma le-am pierdut sirul. Au intrat una in alta, pina s-au amestecat si s-au facut o masa cenusie, nisipul vremii cu aurul din el

Hartuit numai intre camping, de unde nu venea nimic, si intre tabara, unde se inghitea tot, ma ogarisem si ma zdrentuisem de nu ma mai cunosteam nici eu singur. Kiva se uita la mine cu mila si cerca sa ma mai repare. Nu primeam. Era zadarnic. Nu mai aveam camasa. Cea de pe mine, sfisiata de necurmata intinsoare si putrezita de sudori, se tinea numai in guler si-n pieptii dubli. Haina, cu care dormeam noaptea, ajunsese o janghina pe care n-ar fi primit-o nici un tigan care s-ar fi respectat. Pantalonii, hartaniti, se cereau peteciti in punctele esentiale. Nu ma rasesem de saptamini, si o barba urita, roscata, incalecata de mustatile cazute pe oala imi min-jea obrajii. Parul mare nu ajunsese inca chica implinita tiganeasca, zvirlita pe spate, ci se lasa in late murdare pe gitul scofilcit, dintii se simteau nefericiti si duceau dorul periei. Si totusi, nu vream sa stiu de nimic altceva decit de Rada si de hranirea taberei. Un spirit nou ma insufletea. Parca ar fi salasluit in mine un altul. Nu moliul, astimparatul, nepracticul si fricosul de pina ieri, incapabil de hotarire si actiune. Acum luam asupra mea sarcini si raspunderi care presupuneau puteri si vointa dincolo mult de ale mele. Unde le gaseam? Ma puneam de-a curmezisul imprejurarilor, ma raz.boiam cu oamenii, porunceam, chibzuiam, chiverniseam, aprig, neobosit, plin de noi resurse si de vesnic curaj. Kiva se uita gales la mine si spunea:



- Cum semeni cu Dionis! si se vedea din glas ca-l iubea. Asta ma supara.

- Dionis v-a parasit, ii aruncam in obraz.

- l-ai luat matale locul, ridea ea. Te zbati si te chinui cum se zbatea el, nebunul, la inceput Si, ciudat, in tot acest timp n-am simtit lipsa lui Dionis, nu l-am dorit, sufleteste, nu-l asteptam, se stersese din viata mea. Nu traiau decit grijile lui pentru salas si dragostea pentru Rada, acum ale mele. Eram fericit sa vad pe Lina si sa innod lantul pina la Sakuntala. Pretul pe care-l plateam pentru asta il gaseam inca prea mic.

Acum ajunsesem sa cunosc si eu pe toti tiganii din salas, le spuneam pe nume, le impartaseam nevoile, patimeam cu ei si mi-era drag sa-i ajut, incit nu ma deosebeam nici pe dinafara, nici launtric de ei. Numai ca toate grijile lor trebuia sa le port numai eu in spate. Ca niste copii, ci habar nu aveau si nu se pricepeau. Dar o nadejde dincolo de orice nadejde ma sprijinea. Si zelul imi sporise.

Trecusera multe zile de zbataie. Dupa spusele Linei, legatura nevazuta cu Rada se stringea din ce in ce. Kiva imi prorocea o bucurie apropiata, care se si adeveri. intr-o dimineata, tabara s-a sculat in plina razmerita. Florea pierise. O taietura in peretele cortului dovedea ca hotul se strecurase noaptea si-l furase. Mi se spuse ca Rada isi fringea miinile si nimeni n-o poate opri din plinsete. Kiva isi sleia zadarnic farmecele si trecerea. Stanciu se in-virtea neputincios. Lina se strecura la mine pe neasteptate cu vestea ca Rada vrea numaidecit sa ma vada in taina. Numai in mine singur isi punea nadejdea. Am crezut ca lesin. Kiva m-a laiat, mi-a tuns halaciuga parului si a barbii, m-a curatat si m-a cirpit cit a putut. Cu doua ceasuri inainte de soroc, asteptam tremurind intr-o poiana din padure, lat-o. Am avut putere sa stau in loc pina s-a asezat linga mine. E drept ca pentru stapinirea asta l-am avut pilda pe Dionis, de care, fulgerator, mi-am adus aminte. Parca el m-a oprit de la orice gest nesabuit. Sakuntala era si mai frumoasa decit intii. Frumusetea, ca si dumnezeirea, nu poate fi spusa, nici zugravita. Nu pot fi definite prin ceea ce sint, ci prin ceea ce nu sint. Prin negativele lor. Sakuntala nu era o frumusete anume, ci frumusetea in sine si toata la un loc. Nu o frumusete de nuri si draganele risipite in chip, imprastiate pe trup, ci o frumusete strinsa, densa, concentrata toata in fiecare parte, in orice madular. Nu o frumusete intimplatoare, ci una cu tilc, o frumusete cu destin. Minunea era pielea, nu neagra, ci de aur brun, batind usor catre timple in ivoriu trandafiriu.

Nu putea sta mult. Era pindita de zeci de ochi pizmasi. Totusi, i-am respirat adinc izul trupului. Nu mirosea a tiganca, ma pricepeam bine. imprastia o aroma de azima de griu curat, coapta din proaspat.

"Sa-i scap ursul din miinile rapitorilor care aveau sa-l chinuiasca. Sa n-o las", atit m-a rugat, si fugi. sa ispasim in bucurie pacatele nemuritoare Frumusetea este oare unul din ele? Slava ei daca o ispasim bucurindu-ne



Iar versuri, iar delir

Am ramas acolo cu nesatiu, nemiscat, pina seara. Abia tirziu m-am uitat imprejur. Ma gaseam intr-o poienita la capatul de jos al unei prapastii ce se desfacea tocmai de sus, din culme. Pe pravalisul ei ingust se rostogolise in primavara, pina jos, o avalansa de troiene ce staruiau tari ca niste stinci albe intr-o spuma de zapada. Numaidecit, de sub buza valului de nea, incepeau sa mijeasca florile inghetului, ghiocei balani, deditei frigurosi, clopotei palizi, apoi treptat, coborind citiva pasi, pascute, galbenele, mierea ursului, ciubotelele-cucului, pe urma numaidecit florile verii, anemone, miozotis salbatec, bujori de munte, amica, incondeind un curcubeu floral ce inmanunchea in el cele doua anotimpuri ingemanate deodata pentru ea, pentru slava Sakuntalei

Seara am colindat satra cu satra pe urmele unor tigani lipsa. Mesterul ursar se culcase. Cu toata golania, fagaduii o rasplata imparateasca cui mi-o aduce intii veste despre urs. Kiva ispitise toata tabara. Ici-colo iesea la iveala cite un semn. Viata mi se incordase pina linga moarte. Spiritul imi batea ca pulsul unui alergator in trecere. Treceam prima proba din marele examen in fata Sakuntalei. Pe la ceasurile zece din noapte Ciocirdel m-a scos din chingile asteptarii. Se intorsese unul din copoi. Un danci strecurat cu viclesug pe dira rapitorilor ii adulmecase intr-un cotlon departe. Acolo se pregatea, dupa sart, dresarea puiului. In fruntea a trei flacai inarmati cu bi-te si spangi, ne-am strecurat nesimtit pina acolo. Descult, sa nu fac zgomot, gol pina la briu sa nu agat crangilc cu haina, m-am tupilat dupa un trunchi dezbinat in doua tulpine, pe unde puteam scoate capul. Pe fata unui partal de pamint larg cit o arie, sticlea un strat gros de carbuni aprinsi. Alaturi, stau asezati turceste mesterul ursar, care la inspectia mea se prefacuse ca doarme, si doi dalcauci. Jur imprejur, sase tiganusi asteptau nerabdatori in pieile goale, cu ciomege in miini. I-am lasat intii sa vad ce fac. Eram curios sa cunosc si aceasta indeletnicire tiganeasca. Curind, un al patrulea aduse ursuletul intr-un brat. Cu mina cealalta ii turna dintr-un clondir o bautura pe git. Ceea ce din cind in cind isi facea si lui. Puiul se scutura, dar inghitea. Un miros tare de rachiu ma ajunse. Am priceput. Animalul trebuia imbatat ca sa fie si mai lesne supus. Poate fiindca trecuse virsta. Era prea mare. Unul din tigani se scula si curata de jar aria ca pe o vatra de copt turta. incerca pe urma cu dosul palmei fierbinteala pamintului unde puiul trebuia tinut cu talpile, cit sa-l friga bine, ca sa-l sileasca sa sara si sa deprinda jocul. Mesterul scoase din tasca o sula si o puse in mormanul de carbuni la inrosit. Apoi isi desfacu de peste mijloc un lant de fier cu care era incins. Se pregatea sa-i puie belciugul in nas, dupa ce-i gaurea mustiucul cu sula. Uneltele zanganeau usor in miinile lui. Cei sase tiganusi despuiati se pornira sa cinte, sa sara si sa se invirteasca in jurul vetrei, aidoma unor ursi sculati pe ciomege, dind astfel pilda si indemn puiului zapacit de larma si rachiu. Acum chiar mesterul incerca vatra. inca era prea incinsa. Trecu praftorita peste ea. Mai trebuia asteptat. Pina atunci, ca sa indemne pe danci la joc si cintare, el mingiic cu buricul degetelor in raspar pielea tamburinei, care mugea usor ca o ursoaica de dorul puiului.

In sfirsit, trase sula, o vintura de citeva ori in aer, o sufla, o incerca repede cu degetul muiat in scuipat si o dete unui tovaras in mina. Ursuletul isi balabanea capul ametit si de abia sta pe picioare. Mesterul porunci sa se arunce vreascuri pe focul de alaturi. Era nevoie de palalaie mare, la lumina careia sa impunga botul fiarei. Flacarile dantuira si ele. Tiganul se ridica sinistru, apuca puiul intre picioare, cu fata spre el, si-i ridica botul. Un tovaras ii inclesta pe la spate capul in miinile-i virtoase. Dantuiala, descintecelc, pocnetele de ciomege in pamint, hora dimprejurul ursuletului se dezlantuira. Mina cu instrumentul de impuns se ridica, amenintatoare, lantul cu inelul ce trebuia petrecut prin gaura singeroasa zurui in miinile ajutorului. Atunci am navalit, unii au risipit cu bitele si picioarele focul care lumina operatia. Altii au lovit pe mester si pe complici. Eu i-am smuls puiul. A fost un atac fulgerator. intr-o clipa, vrajmasii inspaimintati s-au mistuit. Or fi crezut ca au sarit pe ei diavolii. Dupa miezul noptii eram in cortul Kivei, cu ursuletul adormit la piept. Bagase dragastos labele de dinainte in sinul meu. Din cind in cind, mormaia si isi infiora blana de culoarea fagunilui ars. Fara sa auda cineva, Kiva l-a dus stapinei. in zori Florea se odihnea pe genunchii Radei, ca si cind n-ar fi lipsit niciodata. Tabara nu trebuia sa stie altceva decit ca puiul se intorsese singur. Daca se afla de silnicia facuta ursarului, fata ar fi fost si mai mult urita. F.u mi-as fi pierdut popularitatea.

Isprava asta mi-a daruit o rasplata zeiasca. in dupa-amiaza urmatoare Kiva mi-a descoperit o arcana nestiuta de padure cu un iezer limpede ascuns in tufisuri. Dudaie de balarii si snopi de amica uriasa cu ochi de floarea-soarelui il strajuiau din toate partile. Cuibarit acolo dupa povata ei, am asteptat nevazut. Curind, fosnete de frunze calcate mi-au trezit auzul. Ciute la adapat? Pe malul din fata, Sakuntala, cu insotitoarele. Se dezbraca aparata de cele doua fete, Si-a lepadat intii ca o mireasa valul. Sperioasa, s-a indoit de mijloc si si-a scos pe rind caltunii. Apoi s-a dezbracat de camasa care i s-a asternut la picioare. Si, goala, cu bratele isi acoperi sinii, coborind miinile alaturate peste cuiburile tainice ale pintecului. incet intra in propria-i imagine, ce-i suridea rasfrinta din clestarul pe carc-l incerca intii cu virful piciorului.

Am trait deodata fiorul pulpelor incercuite de racoare, sfiala coapselor cuprinse de cutremurul inghetat al undelor, pe urma spaima rece a cufundarii. A ramas numai capul, plutind ca un lotus albastru Prietenele o asteptau cu pinza alba in care mi-o rapira vederii. Am prins doar gogonul de caisa aurie al calciiului.

Revelatia Sakuntalei m-a impins la noi indrazneli. Cu doi magarusi de capastru, am urcat la camping. Am ales singur ce se afla mai scump acolo, indeosebi covoare, cu care am incarcat vitele, si l-am pornit pe Kalchentrauer sa le prefaca la Brasov in mincare si bautura. Oamenii mei duceau dorul rachiului.

Cu toate stradaniile, tabara se tira prin zile din ce in ce mai grele. Tiganii trimisi sa ciordeasca rareori se intorceau cu citeva gaini, cu un purcel rapanos ori o curca bolnava. Si atunci le min-cau pe ascuns, numai ei. De cele mai multe ori insa, veneau batuti, numai vinatai si cucuie, iara caciuli si cu chicile smulse. Pina la urma, am pus sa se taie un magar batrin si beteag. Carnea lui a mai ostoit citeva zile foametea. Se cerea insa o solutie radicala. Am luat hotarirea eroica. Sa cobor eu la sat cu caruta, sa infrunt pe dada si argatimea nesupusa a conacului. La nevoie, sa smulg cu japca, in numele lui Dionis, sau sa fur din curte merindele.

N-o facusem pina atunci de nisine, dar acum nu mai aveam incotro. Toate celelalte putinte se istovisera.

Dar n-ajungea numai atit. Sub aceasta scoarta strivitoare a foametei, care ar fi trebuit sa o astimpere si sa o infrateasca, tabara era necontenit rascolita de certuri si zavistii.

Rivalitati colcaiau de la satra la satra, indeosebi gelozia. Mereu alergam sa potolesc si sa impac tiganii. Ca niste copii, nu puteau tine o taina, nu erau in stare sa pastreze o confidenta. Spuneau tot, se pirau, isi proclamau infamiile. La cea mai mica neintelegere, pentru cel mai neinsemnat conflict, azvirleau unul in altul cu invinuiri de adultere, violuri, incesturi, cum isi aruncau cu bolovani.



In ajunul plecarii rinduisem sa ma culc devreme. Ma sculam a doua zi in zori. Ma intinsei pe pat. Deodata, izbucnira tipete ascutite, urmate de huiduieli, alergaturi si busituri si ma trezii cu o tiganca buzna in bratele mele, s-o scap. Gonacii o ajunsera. Barbat-su pastra inca intre degete o suvita de par smulsa de la femeie, ce i se smucise din miini, si laia gilcevitoare ma impresura.

Tiganul isi invinuia muierea ca se tinea cu altul.

-Ai prins-o tu? Acum ziua? il infruntai.

- Nu. Mi-a spus-o Catrina. Asta ridea. Ma intorsei spre ea. -Atunci, ai vazut-o tu cu ochii tai?

- Sa-ti sara ochii daca m-ai vazut tu? tipa pacatoasa.

- Nu mi-ai aratat tu, si martora numi o parte a trupului, si nu m-ai pus tu sa te ung, ca te ustura?

Si, mai-nainte s-o pot opri, ea se repezi si smulse de pe vinovata, din baierele subrede, trean-ta de camasa cu poale de fusta. Femeia ramase in pielea goala. Salele, bucile, coapsele erau acoperite de urzicaturi, albe, ridicate, cit podul palmei, si inveninate pe pielea aprinsa.

- N-a bagat de seama handralaul, striga ea, si a trintit-o in urzici. l-a basicat rusinea. Se scarpina ca de riie cind a venit s-o ung cu untdelemn, s-o aline.

La destainuirea asta, laia valura invrajbita. Rudele piritei se pregateau de bataie.

Pacatoasa se trintise jos si, ghemuita ca un arici, cauta sa se acopere cu bratele, cu miinile, cu coapsele strinse una-n alta. Stam mai incurcat decit Cristos in fata gloatei dezlantuite si asteptam inspiratia.

Kiva imi sopti sa trimit dupa ibovnic. Doi dalcauci mi-l adusera indata; un flacaiandru in-spaimintat, gata sa marturiseasca tot. Nu i-am dat timp. L-am napustit in cort si in citeva clipe gasii dezlegarea. Am chemat inauntru pe barbat si citi martori au incaput, bineinteles cu Catrina in frunte, si in fata lor am despuiat pe pirit. Nici un semn de vinovatie, pe el. Pielea curata, neatinsa pe tot trupul. Biruitor, il sucii si-l invirtii ca pe un manechin, sub nasul tiganilor, nauciti de judecata mea mai dreapta decit a lui Solomon.

- Atunci urzicaturile muierii? indrazni incornoratul.

- Sa-ti spuie ea. O fi alunecat dupa vreascuri intr-o groapa cu urzici. Sau cine stie ce alta nevoie. Intreab-o acasa. Dovada ca e nevinovata ti-am aratat-o.

Si cu asta ii astupai indoielile. Tiganca se imbracase. Ochii ci de diavol ii luceau a gluma. Se repezi la barbat, il incolaci cu bratele, se lipi de el si-l porni victorioasa la satra.

Lu am ramas tulburat. Somnul mi se speriase. Gindul ca a doua zi aveam sa jefuiesc conacul, sa insel pe Dada nu-mi da pace. Kiva, grijulie, mi-a dat sa beau o fiertura de buruieni linistitoare. Urmarii un timp cum filtrul zdrobeste in mine, una dupa alta, impotrivirile, si adormii.



Si o liniste, o uitare, un abandon desavirsit ma cuprinsera. Ca in copilarie, cind ispraveam scoala si luam vacanta. Unde erau grijile? Necazurile? Le lepadasem. Ma imbracam in hainele mele, pe care le dasem lui Kalchentrauer sa le vinda. Mi le intindea acum Dionis una cite una, ajutindu-ma. imi pipaii buzunarul cu Sakuntala, si intre scoartele ei descintecul de desfacut al dadei.

La bratul lui Dionis, am strabatut tabara in aclamatiile tiganilor, cu chipurile luminate de bucurie, in mijlocul salasului, baietii nostri descarcau sacii cu malai, cosuletele cu carnuri, burdu-fele cu brinza, papornitelc cu peste. Cornul abundentei se varsa iar peste valea oropsita. Toata incordarea mi se prabusise. Ma intorceam la convalescenta mea. N-am mai gasit puteri nici macar sa urc pe picioare la camping. Am suit calare.

Acolo am gasit cu uimire in jurul cortului nostru intinse alte doua satre.

- Pentru cine? intrebai.

- Asteptam oaspeti de seama.

Si am intrat fara murmur in cura de supraalimentare, aer si repaos a lui Dionis. Ma cercetam curios. Unde era Sakuntala? O stiam undeva. A, da. Se micsorase. Intrase la loc in miniatura indiana din cartea pastrata in buzunar. Golul launtric, negru si straniu, ducea spre alte tarimuri. Parca mi s-ar fi facut o operatie si s-ar fi despartit din mine partea de creier care le cuprinsese. Fiintau in alta parte si ceea ce gaseam mai ciudat e ca mi-era totuna. O indiferenta obosita ma impiedica sa ma intorc inapoi, la ele Ma bucuram moale de regasirea mea si nu doream nici o lamurire.

Totusi, Dionis mi-o dete O noapte, toata, l-am ascultat, incredintat ca eu, cel care-l aud, sint nebunul.

Mi-a marturisit ca-l clatinase mult mustrarea mea de dupa ospat. Cu tot cumpatul ce-si tinuse, hotarise sa se verifice din nou. Prin mine, insa, martor. Tulburarea ce ma cuprinsese la aparitia Radei i-a dictat planul. Ma va trece cit ii va sta in putinta prin aceleasi stari in care fusese pus ci. Si nu i-a fost greu sa ma imbrmceasca in aceleasi conditii in care il tirise tabara si se zbatuse mai bine de trei luni. Daca in imprejurarile identice reactiile melc erau aproape aceleasi, el avea dreptate, din nou dreptate. Si nu s-a inselat. Experienta a avut indoit efect, si el - dubla multumire.

- Cum experienta?

- Te-am urmarit si te-am cirmuit tot timpul.

- Tu? de la vinatoare?

- Nu. Din tabara. Am stat tot timpul ascuns in spatele tau si te-am studiat.

- Si eu am fost un cobai? Inoculat cu dragoste? Injectat cu nebunie?

- Nu. Tu ai fost un alt eu. Al doilea Dionis, care-si reedita o parte a vietii, ca sa ma verific si corectez. il priveam aiurit.

- Aici e satisfactia mea. intii m-am justificat in ochii tai si, as zice, ai lumii, pentru tot ceea ce voi socotiti ca e o nebunie, o decadere. Ai simtit si tu ce fericire se gaseste in decaderea asta. Te-ai tirit in pulbere ca s-o ajungi si s-o atingi.

Al doilea, m-am indreptatit pe mine, din nou, repetind de data asta mai strins si mai intens, sintetic, in tine si prin mine, frumusetea, adevarul, temeinicia pasiunii mele. Tu mi-ai trecut-o iarasi sub ochi, prin suflet, in creier. Si nu m-am rusinat deloc de ea. Dimpotriva. Am aplaudat tot ce ai facut tu, adica ce-am lucrat prin tine -Atunci eu?

- Tu? Nu-ti dai seama acum ca tot ce simteai era strain? Gindeste-te bine. Cerceteaza-te. Nu deslusesti ca ai faptuit toate numai in numele meu? Aveai delegatie de la mine, mandat.

-Am fost numai mandatarul tau? si bagam de seama ca vorbeam la trecut.

- Sigur, dragostea a fost mereu a mea, a mea necontenit Rada. Durerile, chinurile, zbataile, bucuriile, fericirea, strecurate prin tine, sint tot ale mele acum Le-am cules ceas cu ceas, zi de zi din tine. Eram acolo, in tine, la pinda. Nu ma simteai uneori? Ti-a fost tot timpul asta dor de mine?

-Nu.

- Vezi? Fiindca eram vesnic prezent. Ale lui Dionis erau grijile ce purtai, ale lui poverile ce duceai. Ale mele piedicile peste care sareai, ca sa ajungi la Rada. Acum ti le ridic. Le iau inapoi. Si te restitui pe tine tie insuti, odata cu lucrurile. Si imi arata: Iata colo pe masa portfeiul. in colt geamantanul, valizele. Priveste pe toaleta aparatul de ras. Uite-ti hainele, camasile. Ai gasit in vesta ceasornicul? Cauta-l, ca se afla acolo. Numai inelul l-am lasat Linei. Nu m-am indurat sa-i fac inima rea.

- Si Lina era in slujba ta? Dionis facu semn cu capul ca da.

- Atunci tu ai pus la cale foametea?

- Eu, tot. Ti-am taiat toate resursele, cum mi le taiasera si mie, dupa ce am ramas, pentru Rada, in tabara. De ce n-ai ramas la camping? M-ai fi dat peste cap.

Nu-i raspunsei. Urmai sa-l intreb:

- Si ceilalti stiau despre asta?

- Cei din tabara, nu, afara de Kiva, la care am stat ascuns.

- Kiva m-a gazduit pe mine.

- in bordei, alaturi, am stat eu. Te vedeam, adica ma vedeam in locul tau, zilnic, de zeci de ori.

- Si Stanciu? Rada? Ciocirdel?

- Nu stiau nimic. Toti, in cap cu tine, ati fost pasivii. Unelte in miinile mele, ajutat de Kiva.

- Dar Kalchentrauer?

- El da! Mi-e prea devotat. S-a purtat, cum ai constatat, admirabil. ii era mila de tine, dar nu m-a tradat.

- Atunci alungarea de la stina? Refuzul dadei?

- Poruncite de mine.

- Pentru ce mi le-ai ridicat mie stavile? Tu din partea asta nu ai intimpinat piedici. Tu ai avut si turmele, si mosia la dispozitie, prada pasiunii tale.

- Tocmai, am vrut sa vad ce faceam daca nu le-as fi avut. Tu mi-ai aratat pina unde as fi mers. Sint multumit.

- Nu sint eu, ii intorsei cu amaraciune.

- larta-ma, se ruga el Am fortat putin conditiile si am concentrat experienta ca sa grabesc rezultatul si sa-ti crut trupul plapind. Duhul, trebuie sa recunosc, iti este tare. Ma gindeam din ce in ce mai strein la toate si de toate ma dezlegam.







va urma...