marți, 9 februarie 2016

Vasile Voiculescu - Sonetul CLXXXI


Oricât de drăgastoasă ţi-e iscusita limbă,
Ştiu când mă minţi, cu toate ce-mi spui şi faci pe plac,
Neaşteptat culoarea privirilor se schimbă
Şi ochii tăi o clipă se bâlbâie şi tac.
Cât mi-eşti de drag atuncea ! Cum îţi iubesc minciuna !
Întreg te afli-acolo, tu, cel adevărat,
Tu, candid, plin de viţii, amestecând într-una
Păcatul ce luceşte ca aurul curat..
Şi nici o vină... Răul sub tine-i calul sprinten,
Sfărâmă stavili, inimi, să zboare unde-i ceri,
În coastele Iubirii cruzimea-i ager pinten,
Stau bine stropii roşii pe negrele plăceri,

Şi-ademenind lumina cu îngerii-ţi perfizi,
În iadul tău tragi cerul şi astfel mi-l deschizi...


Miercuri, 13 aprilie 1955

2 comentarii:

  1. Sa minti frumos iubito,e o arta
    Iar cand iubesti,minciuna-n cer te poarta.
    Si Cel de sus pe-ndragostit il iarta
    Dar mai intai il biciue si-l cearta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos, Alex cel spontan :)
      Multumesc pentru acest comentariu în versuri :)
      Cu drag!

      Ștergere