Oricât de drăgastoasă ţi-e iscusita limbă,
Ştiu când mă minţi, cu toate ce-mi spui şi faci pe plac,
Neaşteptat culoarea privirilor se schimbă
Şi ochii tăi o clipă se bâlbâie şi tac.
Cât mi-eşti de drag atuncea ! Cum îţi iubesc minciuna !
Întreg te afli-acolo, tu, cel adevărat,
Tu, candid, plin de viţii, amestecând într-una
Păcatul ce luceşte ca aurul curat..
Şi nici o vină... Răul sub tine-i calul sprinten,
Sfărâmă stavili, inimi, să zboare unde-i ceri,
În coastele Iubirii cruzimea-i ager pinten,
Stau bine stropii roşii pe negrele plăceri,
Şi-ademenind lumina cu îngerii-ţi perfizi,
În iadul tău tragi cerul şi astfel mi-l deschizi...
Miercuri, 13 aprilie 1955
Sa minti frumos iubito,e o arta
RăspundețiȘtergereIar cand iubesti,minciuna-n cer te poarta.
Si Cel de sus pe-ndragostit il iarta
Dar mai intai il biciue si-l cearta
Frumos, Alex cel spontan :)
ȘtergereMultumesc pentru acest comentariu în versuri :)
Cu drag!