Mihai Eminescu-"Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc în trecut"...

"...şi mie mi se părea că aud şoptirea acelor moşi bătrâni cari pe
când eram mic, îmi povesteau în timp de iarnă, ţinându-mă în
tremurândele lor braţe, poveşti fantastice despre zâne îmbrăcate în aur
şi lumină (...). Au trecut ani de atunci - şi parcă a fost ieri - ieri pare că
îmi încâlceam degeţelele în barba lor cea albă şi ascultam la graiul lor
cel înţelept şi şoptitor - la înţelepciunea trecutului, la acele veşti din
bătrâni. Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc în trecut. Să fi trăit pe timpii
aceia, când domnii îmbrăcaţi în haine de aur şi samur, ascultau, de pe
tronurile lor, în învechitele castele, consiliile divanului de oameni
bătrâni - poporul entuziast şi creştin unduind ca valurile mării în curtea
domniei - iară eu, în mijlocul acelor capete încoronate de părul alb al
înţelepciunii, în mijlocul poporului plin de focul entuziasmului, să fiu
inima lor plină de geniu, capul cel plin de inspiraţiune - preot durerilor
şi bucuriilor - bardul lor." ( fragment din "Geniu Pustiu", proză literară)

Eminescu a fost cel care spunea cu adâncă reverenţă: "când mă
aflu în faţă cu cei bătrâni, cu literatura din deceniile trecute, parcă sunt
într-o cameră încălzită". De aceea ar fi dorit, pentru vremurile lui, un
voievod precum Ştefan cel Mare sau un lider iubit de popor ca împăratul
din poveste care "iese sara-n prispă să stea de vorbă cu ţara"... Astfel
ne putem explica de ce poetul, însoţit de alţi colegi de Universitate,
pritre care se aflau Năstasi şi Burlă, au vizitat de Anul Nou, la 1 ianuarie
1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döblig, pe cel pe
care-l percepea prin prisme folclorice. Faţă de Domnul Unirii, Eminescu
a nutrit întotdeauna o deosebită stimă.
(Eminescu şi universul folcloric românesc / Cristian Petru Bălan)