marți, 16 iunie 2015

Adrian Paunescu - Revanşa



Pe cine ştie ce absurde file 
Te reaşez cu scrisul meu stângaci, 
În numele durerilor umile 
Şi-n ultimă adresă te prefaci. 

Erai pierdută nici nu ştiu pe unde, 
Fără voinţă, fară crez moral, 
Ca victimă a vrerilor afunde 
De-a face totu-n cel din urmă hal. 

Mă tem că vei cădea, la orice ţipăt, 
Nepregătită de-a trăi firesc, 
Şi te consumă fiecare slipăt 
Iar eu te şi distrug, cât te iubesc. 

Nici nu mai ştiu să scriu această limbă, 
Eşti nebunia fară nici un grai, 
Obsesia pe chipul tău se plimbă 
Şi tu unei plăceri de sclav mă dai. 

Revanşa treji şi teferi ne păstrează, 
Te beau într-un pahar născut amar 
Şi pofta ta se recompune trează 
Când eu sub mâna ta de foc tresar. 

Te scriu din gând şi carnea ta miroase 
A felul cum pătrund în carnea ta, 
Şi te răzbuni când îmi pătrunzi în oase 
De parcă să mă-mparţi în pumni ai vrea. 

1 octombrie 1995, Paris - Bucureşti